Legile Justiției. Președintele Iohannis, NOI CRITICI - UPDATE

toader - iohannis
toader - iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, vineri, procedura de adoptate a legilor Justiţiei.

"Au ieşit trei legi foarte contestate, contestate nu numai de Opoziţie, ci şi de ÎCCJ, care a analizat aceste legi şi a considerat că nu se încadrează în cadrul constituţional din România. Eu, preşedintele României, regret că s-a ajuns în România în această situaţie în care legile Justiţiei, care sunt foarte importante, se discută în proceduri neclare, ad-hoc, sub presiunea timpului, cu nerespectarea unor cutume în procedura parlamentară şi aprobate în mare viteză neexplicată şi ajunse toate să fie contestate la CCR. Mai mult, nu voi spune astăzi despre conţinutul propriu-zis ale acestor legi, fiindcă aştept să se pronunţe CCR şi atunci când legile vor ajunge la mine pentru următoarea etapă - care poate să fie promulgare sau contestare la CCR sau retrimitere la Parlament - atunci mă voi referi şi la conţinutul acestor legi, respectiv la articole care atunci le voi considera demne de o atenţie aprofundată", a spus Iohannis, la şedinţa CSM. 

El şi-a exprimat speranţa că legile Justiţiei vor fi îmbunătăţite. 

"În ansamblu, am şi acum speranţa că aceste legi vor fi îmbunătăţite, am speranţa şi încrederea că la CCR judecătorii se vor apleca cu timp, mult profesionalism şi cu multă obiectivitate asupra celor contestate, iar în cazul în care anumite chestiuni vor trebui clarificate, cred că şi Parlamentul are puterea să recunoască faptul că anumite lucruri s-au întâmplat fără discuţii publice suficiente, fără transparenţă, aşa cum aşteaptă toată lumea şi se pot adapta articolele în aşa fel încât legile să le fie de folos celor care funcţionează sub autoritatea lor", a arătat şeful statului, potrivit Agerpres.

Acțiune ”reprobabilă”

Preşedintele Iohannis a afirmat că una din preocupările cele mai importante nu numai ale Parlamentului, ci ale întreg spaţiului politic, dar şi a societăţii civile s-a referit la legile Justiţiei. 

"Noi, cei din sală, ştim că a fost nevoie de îmbunătăţirea unor legi din domeniul Justiţiei din motive destul de clare, au existat diferite hotărâri ale CCR, au existat anumite disfuncţionalităţi constatate chiar aici în cadrul CSM, ştiu că unele propuneri au venit din CSM şi dacă s-ar fi procedat ca atare atunci probabil ar fi existat ceva discuţii în spaţiul public şi s-ar fi îmbunătăţit legile Justiţiei şi lucrurile ar fi mers mai departe rezonabil. Nu a fost să fie aşa", a spus şeful statului. 

El a afirmat că anul 2017 a început cu o acţiune "reprobabilă" a Guvernului de la acea dată, respectiv încercarea de a promova ordonanţe care urmau să schimbe politica penală a statului român. Şeful statului a amintit că la acea dată a făcut o vizită inopinată la Guvern şi că românii s-au "supărat", fiind organizate cele mai mari demonstraţii publice de după revoluţie. 

”Guvern de scurtă folosință”

Preşedintele Iohannis a amintit de retragerea OUG 13 şi procedura în cazul modificărilor la legile Justiţiei.

"Acel Guvern s-a dovedit a fi de scurtă folosinţă şi a fost schimbat iarăşi foarte neuzual de propriul partid. A urmat al doilea Guvern în primul an de după alegeri, deja un semn de oarecare neclaritate în coaliţia de guvernare, dacă nici în primul an de după alegeri nu ştii ce Guvern să pui, chiar se pune întrebarea dacă ştii ce vrei cu această ţară? A urmat al doilea Guvern care este şi acum în funcţie s-au reaprins discuţiile în jurul modificărilor legilor Justiţiei, a urmat o procedură pe care eu am considerat-o foarte netransparentă, s-au iniţiat modificări în Guvern, care pe urmă nu au fost în Guvern, au fost duse cumva printr-o procedură nemaivăzută într-o comisie specială a Parlamentului. (...) De ce nu s-a respectat o procedură clară pe care o cunoaşte toată lumea? (...) S-a ales o procedură nemaivăzută, netransparentă şi s-au ignorat pe faţă toate avizele sistemului", a spus el. 

El a criticat dezbaterile din comisia specială, susţinând că procedura a fost "proaspăt inventată", iar discuţiile s-au purtat cu "pumnul în gura" Opoziţiei. 

"De ce s-or fi grăbit doamnele şi domnii parlamentari să îngraşe porcul înainte de Crăciun? Probabil nu au auzit de acea vorbă din popor cu îngrăşatul porcului în Ajun de Crăciun", a spus şeful statului. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel