LEGILE JUSTIȚIE. Comisia pentru legile Justiţiei a respins marţi, cu 16 voturi 'pentru', amendamentele depuse atât de senatorii ALDE privind reaua credinţă şi grava neglijenţă, cât şi ale deputaţilor PSD Eugen Nicolicea şi Cătălin Rădulescu.
LEGILE JUSTIȚIEI. Comisia pentru legile Justiţiei a respins marţi, cu 16 voturi 'pentru', amendamentele depuse atât de senatorii ALDE privind reaua credinţă şi grava neglijenţă, cât şi ale deputaţilor PSD Eugen Nicolicea şi Cătălin Rădulescu.
Respingerea a fost făcută în bloc, prima dată pentru amendamentele senatorilor ALDE şi apoi ale deputaţilor PSD Eugen Nicolicea şi Cătălin Rădulescu. De asemenea, preşedintele Comisiei speciale pentru Justiţie, Florin Iordache, a menţionat că cele 33 de proiecte de modificare a Codurilor penale aflate în circuitul legislativ parlamentar la Camera Deputaţilor vor fi respinse.
'Vom avea un singur proiect de modificare a Codului penal, ţinând cont de amendamentele dvs. La toate celelalte proiecte vom veni cu rapoarte de respingere', a spus Florin Iordache.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a formulat un amendament la proiectul de modificare a Cp, potrivit căruia 'cei care divulgă 'date privind desfăşurarea urmăririi penale, de natură a afecta imaginea publică a celor cercetaţi, a induce în opinia publică ideea vinovăţiei lor sau a zdruncina în orice fel prezumţia de nevinovăţie' să fie pedepsiţi cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă'.
O altă propunere stipula că 'reţinerea sau arestarea unei persoane pe motive vădit netemeinice şi esenţial nelegale se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă, precum şi cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică. Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează şi expunerea publică a unei persoane reţinute, arestate sau condamnate în posturi infamate care îi pot leza demnitatea şi aduce atingere imaginii sale publice'. Un alt amendament al deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu stabilea ca 'pedepsele cu închisoarea de până la trei ani, cu excepţia infracţiunilor comise cu violenţă, să se execute la domiciliu.
[citeste si]
De asemenea, pedepse cu închisoarea la domiciliu se aplică şi în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea peste trei ani, doar cu vârsta de cel puţin 60 de ani, a celor care suferă de boli grave sau incurabile stabilite prin lege, a mamelor cu copii şi a gravidelor, cu excepţia persoanelor care au săvârşit infracţiuni cu violenţă', potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu