Legislație câini agresivi. Poliția Română, mesaj pentru stăpâni

Poliţia Română anunţă desfăşurarea, în perioada septembrie - decembrie, a unor acţiuni de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicaţi câinii periculoşi sau agresivi şi de verificare a modului de respectare a legislaţiei privind regimul de deţinere a acestora.

Alegeri prezidentiale 2024

"Este important ca deţinătorii sau proprietarii acestor categorii de câini să cunoască şi să respecte legislaţia în domeniu. Activităţile poliţiştilor, în cooperare şi cu alte instituţii (structuri judeţene ori regionale ale Asociaţiei Chinologice Române, ale Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi medici veterinari), urmăresc aplicarea cu fermitate a prevederilor legale din acest domeniu, atunci când se constată abateri de la normele legale incidente", precizează un comunicat al IGPR.

Potrivit sursei citate, "în urma activităţilor poliţiştilor, s-a constatat faptul că nu în toate cazurile sunt respectate prevederile legislaţiei ce reglementează regimul câinilor periculoşi sau agresivi", în primele patru luni ale acestui an fiind constatate 74 de infracţiuni şi aplicate 459 de sancţiuni contravenţionale în domeniu.

IGPR menţionează că baza legală pentru derularea activităţilor cu câini periculoşi sau agresivi este constituită din prevederile OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi şi ale Legii nr. 60/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002. Potrivit OUG, prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii: categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor şi categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

La nivel naţional, se înregistrează o scădere a numărului de câini aparţinând categoriei I (-107 exemplare), pe când numărul de câini aparţinând categoriei a II-a este în creştere (+948 exemplare). "Spre exemplificare, au fost identificate 30 de persoane care au comercializat câini din categoria I (art. 13 din O.U.G. 55/2002 prevede că "introducerea în ţară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la art. 1 lit. a) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă")", mai precizează IGPR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel