Dr. Lavinia Bratu explică motivul pentru care trebuie să fim atenți când introducem carbohidrații în dietă, dar și care este leguma benefică pentru microbiom.
Publicitate
Dr. Lavinia Bratu, medic nutriționist, a făcut precizări importante legate de consumul carbohidraților, care sunt necesari pentru o stare bună de sănătate, însă aceștia trebuie introduși în alimentație într-o anumită ordine, astfel încât să nu avem parte de modificări ample ale nivelului glicemic, care pot duce la boli inflamatorii și boli cronice.
”Suntem diferiți și fiecare are propria sa nevoie și nu există o dietă care să se potrivească pentru toți, general valabilă. Cei care cred asta mai au nevoie să înțeleagă că noi suntem diferiți, metabolismul nostru este diferit.
Carbohidrații sunt una dintre cele trei categorii de macro-elemente: proteinele, lipidele și glucidele/carbohidrații. Vorbim despre carbohidrați pentru că noi avem această plăcere a gustului și o nevoie permanentă de dulce. Totul se transformă în organismul nostru și ajunge la glucoză care este energia la nivel mitocondral, celular”, a explicat dr. Lavinia Bratu, medic nutriționist în emisiunea IThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.
”Da, creierul se bucură și îi place dulcele, ciocolata amăruie. Dar avem nevoie să înțelegem că un zahăr rafinat, produsele cu zahăr rafinat, nu reprezintă un carbohidrat de bună calitate. Sunt calorii goale. Avem nevoie de carbohidrați, dar înainte de aceștia trebuie să începem cu altceva, cu fibre. Eu și soțul meu, mereu când călătorim, ne luăm morcovi și nuci. De ce? Pe lângă faptul că sunt super-alimente, morcovul este alimentul pe care îl dăm copiilor la formatarea microbiomului nostru după laptele de la sân.
Deci dacă atunci ne formatează microbiomul nu pot să nu mă opresc asupra morcovului. Dacă atunci ne startează microbiomul și facilitează dezvoltarea bacteriilor bune, cu care avem nevoie să fim foarte bune prietene, de ce credem noi că matur nu avem nevoie de acest morcov care vine cu niște antioxidanți, cu fibre, cu prebiotice ca să ajungem la probiotice.
Cumva înainte să consumăm un glucid, înainte să ne bucurăm de ceva dulce, avem nevoie să introducem niște fibre. Avem nevoie să consumăm, de exemplu la micul dejun, proteine înainte de carbohidrați pentru a evita această creștere glicemică (spike glicemic). Pentru că atunci când ai un spike glicemic, când introduci un glucid, de bună sau mai puțin bună calitate, poate să fie și un fruct, iar unii dintre noi să avem un spike glicemic. Nu aș recomanda sucul de portocale pe stomacul gol, dar un smoothie verde, cu fructe care nu sunt dulci, un smoothie în care să introduci afine, care sunt în top 3 cele mai bune alimente.
Este foarte important să facem o analiză, dacă avem un carbohidrat artificial o să îmi fac un spike glicemic. Iar dacă dereglăm nivelul de glicemie, crește nivelul de insulină”, a mai spus dr. Lavinia Bratu,
Pentru o mai bună înțelegere a acestui spike glicemic, medicul a dat exemplu copiilor care sunt mari iubitori de dulce.
”Un copil mic atunci când mănâncă foarte mult dulce începe să fie agitat, să fie deturnat și nu mai putem să ne înțelegem cu el. Din păcate asta se întâmplă și cu noi, doar că suntem mult mai conștienți și în autocontrol, dar o stare interioară nu este una bună. Nu suntem creativi, nu suntem eficienți, nu suntem într-o stare bună.
Și culmea, după o oră îți este din nou foame. Deoarece crește glicemia, scade glicemia, ești într-un joc care în final poate să ducă la tot ce înseamnă boli inflamatorii și boli cronice”, a mai spus medicul, subliniind că ”de aici pornim, de la pancreas, de la nivelul glicemic, de la nivelul de insulină, de la felul în care noi avem receptori și integrăm carbohidratul”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu