Leo Messi a început să plângă la conferința de presă de adio de la Barcelona: "Nu sunt pregătit pentru asta"

Leo Messi a participat la o conferință de presă în care și-a luat adio de la Barcelona, club la care a jucat întreaga carieră. 

Publicitate

"Nu sunt pregătit pentru asta. Am jucat toata viața aici, de la 13 ani. După 21 de ani trebuie să plec. Trebuie să las tot ce este aici. M-am gândit în ultima perioadă ce să zic. E foarte dificil pentru mine. Le-am promis copiilor că vom reveni, aici e casa mea. Trebuie să plec temporar de aici cu soția, cu copiii mei. Am trăit atât de multe lucruri frumoase la Barcelona. Au fost bineînțeles și lucruri mai puțin plăcute. Am dat totul pentru acest club din prima zi în care am sosit aici și până la ultima. Sunt profund impresionat de atașamentul pe care l-au arătat oamenii pentru mine. Nu mi-am închipuit vreodată că o să spun 'adio'. Plec de la acest club fără să văd fanii de peste un an și jumătate din cauza pandemiei," a spus Leo Messi la conferința de presă care a avut loc la stadionul Camp Nou.

Leo Messi a plecat la PSG

Starul argentinian Lionel Messi este foarte aproape de a semna un contract cu clubul francez Paris Saint Germain, după ce acesta nu a mai prelungit cu Barcelona. Mai multe surse jurnalistice independente confirmă informația. Messi va semna pe 2 ani, cu un salariu de 35-40 milioane euro.

Vestea șoc a plecării definitive a lui Messi de la Barcelona a dat imediat curs ipotezelor privind noua destinație a argentinianului. Se știa încă dinainte că Manchester City și PSG și-ar fi exprimat intenția de a semna cu Messi, care a și cerut rezilierea contractului, în toamna anului trecut.

Conform jurnalistului BBC Simon Stone, antrenorul lui Manchester City ar fi declarat: "Am cheltuit pe Jack Grealish și el va purta numărul 10 pentru că a fost unul din argumentele cu care l-am convins... și am crezut că Leo va rămâne la Barca. Acum Messi nu se află în planurile noastre".

În aceste condiții, conform jurnalistului independent Fabrizio Romano, singura ofertă concretă primită de Lionel Messi și de tatăl său Jorge a venit de la Paris Saint Germain. Aceași sursă susține că este doar o chestiune de ore, argentinianul urmând să aibă contractul pe masă în cursul zilei de sâmbătă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel