Leonard Doroftei a plecat din România, definitiv, după problemele avute cu afacerea sa din Ploiești și s-a stabilit deja în Montreal.
Doroftei s-a stabilit definitiv în Canada, unde viața sa a revenit la parametrii normali, fără problemele pe care le-a avut în România. După ce a slăbit 15 kilograme în câteva luni, "Moșul" a explicat care ar fi fost singurul lucru care l-ar fi ținut în țară: să devină președintele FR Box, însă nu a fost dorit acolo.
"E important că am un job aici. Fac exact ceea ce îmi place. Locuiesc la o stradă distanță de cel mai bun prieten al meu, Adi Diaconu. Am și dat 15 kilograme jos de când am venit în Canada. Acum lucrez la un club de box care aparține unei rude a lui Gigi Becali. Voi reveni în România într-o bună zi. La federație nu am fost dorit. Nu au vrut nici să fiu antrenor la lot. În sală la Nea Titi (n.r. – Titi Tudor supranumit Titi Prosop) intram cu greu", a declarat Leonard Doroftei pentru Prosport.
Înainte de a pleca în Canada, Doroftei și-a vândut casa din Ploiești, ”afacere” în urma căreia susține că a pierdut 350.000 de euro, în urma tranzacției imobiliare.
”După câte s-au întâmplat, dacă ar fi si dau timpul înapoi, nu aș schimba nimic. Clubul l-am închis de mult. M-au sufocat. Nu mi-au dat șansa să-mi revin, măcar. Ei știau din 1996 că acea clădire avea risc seismic, iar mie mi-au dat spațiul în 2005, iar în 2017 m-au dat afară. Sunt singurul care a plecat de acolo. M-aș întoarce la Ploiești pentru oameni", a mai spus Leonard Doroftei pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News