Leonard Miron a vorbit despre cea mai neagră perioadă din viața lui, care a venit la pachet cu numroase regrete. Cum i s-a schimbat viața fostului prezentator tv după lupta cu cancerul.
"Am reuşit să trec peste acea perioadă de şoc. Medicii au descoperit tumoarea foarte devreme şi am putut fi salvat. Chiar mă gândeam că sunt atât de rău şi de păcătos, încât nici cel de Sus nu mă vrea, nici cel de Jos. Vorbeam cu Iuliana (n.r. - Marciuc), la petrecerea de ziua mea am avut invitaţi cărora, cu gândul, cu vorba, cu fapta, le-am făcut rău cândva.
Când am primit acest diagnostic, atunci m-am gândit dar de ce să fiu rău, să fac rău, să invidez. M-am schimbat din această privinţă. Nu este rolul meu să judec pe nimeni. Sunt foarte fericit cu oameni cu fericiţi. Nu vreau să mă mai complic cu lucrurile altora. Am atâtea lucruri de făcut cu viaţa mea, încât nu mai pot pierde timp cu vieţile altora", a spus Leonard Miron, în emisiunea "Agenţia VIP", de la Antena Stars.
Vezi și: Maria Dragomiroiu, pensie, după 40 de ani de carieră: Cum aş putea să trăiesc cu acești bani?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu