Leoni a angajat un expert extern pentru a monitoriza restructurarea companiei (Reuters)

Leoni a angajat un expert extern pentru a monitoriza restructurarea producătorului german de cabluri auto, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Alegeri prezidentiale 2024

Şi revista germană WirtschaftsWoche anunţa că reprezentanţii creditorilor Leoni s-au întâlnit luni pentru a discuta situaţia lichidităţilor companiei. Leoni l-a angajat pe Hans-Joachim Ziems ca expert extern pentru restructurare iar compania încearcă să-i reasigure pe creditori de situaţia sa financiară, susţin sursele. Reprezentanţii Leoni au confirmat că sunt în negocieri 'constructive' cu creditorii dar nu au furnizat detalii suplimentare, adăugând că instituţiile financiare sprijină programul său strategic şi de economisire. Leoni trebuie să refinanţeze datorii de aproximativ 200 de milioane de euro scadente anul viitor.

Recent, Leoni a anunţat că explorează toate opţiunile pentru a-şi asigura viitoarea finanţare, după ce a raportat pierderi nete de 132 de milioane de euro în primul trimestru din 2019. Alte surse declarau luna trecută că reprezentanţii Leoni au început să se întâlnească cu potenţiali cumpărători ai diviziei sale care produce fire şi cabluri (WCS), o tranzacţie menită să îmbunătăţească situaţia financiară a producătorului german de cabluri auto. Tranzacţia este parte a procesului de revizuire a structurii grupului. După ce în iulie a trimis informaţii privind această divizie, conducerea Leoni poartă negocieri neoficiale cu potenţialii licitatori. Pregătirile pentru listarea diviziei au fost deocamdată suspendate, din cauza condiţiilor de pe piaţă, susţin sursele. Acestea adaugă că printre companiile interesate se află Huber+Suhner, Prysmian, Adient, Deren, şi firmele de private equity Triton, Bain şi KKR.

Divizia care produce fire şi cabluri realizează vânzări de cinci miliarde de euro iar din această sumă produse de două miliarde de euro sunt achiziţionate de către clienţii industriali. Producătorul german de cabluri auto Leoni a abandonat în martie ţinta de profit pe 2019, anunţată în februarie, şi a informat că va face concedieri şi posibil va vinde active. În februarie, compania estima pentru 2019 un profit înainte de taxe şi dobânzi de 100 - 130 de milioane de euro, în scădere faţă de 144 de milioane de euro în 2018, dar în martie a anunţat că nu-şi va îndeplini acest obiectiv şi va stabili unul nou. Ca parte a planului de restructurare, prezentat în linii mari încă de anul trecut, compania va renunţa la aproximativ 2.000 din cei peste 90.000 de angajaţi pe plan global. Problemele din industria auto afectează toţi marii producători europeni de componente auto, inclusiv Continental, ZF Friedrichshafen şi Bosch, care au emis deja avertizări de profit În România, Leoni are 11.700 de angajaţi şi trei fabrici, în Arad, Bistriţa şi Piteşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel