Letonia: Guvernatorul băncii centrale, acuzat de luare de mită, o premieră în istoria BCE

Guvernatorul băncii centrale din Letonia, Ilmars Rimsevics, a compărut luni în faţa unui tribunal pentru acuzaţia de luare de mită, acesta fiind primul proces în care este acuzat un membru al Consiliului Guvernatorilor al Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Reuters, citează Agerpres.

Procurorii l-au acuzat pe Rimsevics (54 de ani) de acceptarea unei mite de 500.000 de euro şi efectuarea unei vacanţe plătite în Rusia.

Acest proces este o premieră în istoria zonei euro, care include 19 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care şi cele trei state baltice învecinate cu Rusia.

Ilmars Rimsevics, care dacă va fi găsit vinovat riscă pedeapsa cu închisoarea, a apărut în faţa judecătorului alături de omul de afaceri leton Maris Martinsons, despre care procurorii susţin că a avut rol de intermediar în cazul mitei acceptate de guvernatorul băncii centrale a Letoniei.

Acuzarea susţine că mita de 500.000 euro a fost promisă şi parţial plătită de către doi acţionari ai băncii Trasta
Komercbanka într-o perioadă în care viitorul acesteia era sub semnul întrebării.

O parte a probelor se bazează pe conversaţiile dintre inculpaţi într-o saună, înregistrate în secret de anchetatorii letoni.

Procurorul de stat Viorika Jirgena a afirmat că acest caz de mită datează din 2010, când cei doi acţionari i-au plătit lui Rimsevics o vacanţă în peninsula Kamceatka, regiune din Extremul Orient rus.

În schimb, potrivit acuzării, Rimsevics i-a ajutat pe cei doi să-şi pregătească răspunsurile la întrebările formulate de Comisia letonă pentru piaţa financiară şi de capital.

Ulterior, în 2012, cei doi acţionari au fost de acord să-i achite lui Ilmars Rimsevics 500.000 de euro în două tranşe egale, acesta din urmă folosindu-şi influenţa pentru ca Trasta Komercbanka să beneficieze de un tratament indulgent din partea autorităţilor de resort letone.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel