Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a explicat de ce leul continuă să scadă în raport cu moneda europeană.
"Suntem în aceeaşi tendinţă regională de depreciere a monedelor emergente pe fondul întăririi valutelor puternice. Vedem aceste valute care s-au întărit în ultima perioadă. Tendinţa aceasta continuă. Am avut un record de curs şi pentru leu şi pentru zlot, ceea ce arată că aceasta este tendinţa în acest moment. Partea bună, dacă pot să spun aşa, este că depreciere leului este una totuşi mică, de un ban. Zlotul, dacă păstrăm comparaţia, s-a depreciat ceva mai mult", a declarat luni, pentru AGERPRES, Dan Suciu.
Întrebat dacă această tendinţă ar putea continua, el a menţionat că au avut loc fluctuaţii în ultimele săptămâni şi că este greu de spus cât se va întinde această perioadă.
Leul s-a depreciat, luni, cu 1,03 bani faţă de euro (0,21%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8972 lei/euro.
BNR a cotat vineri euro la 4,8869 de lei.
Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8764 şi 4,9009 de lei pentru un euro.
De asemenea, leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1570 lei, în urcare cu 0,98 de bani (0,24%), faţă de cursul de vineri, respectiv 4,1472 lei/dolar.
Moneda naţională s-a depreciat totodată faţă de francul elveţian cu 2,01 bani (0,45%). Astfel, luni, cotaţia francului a ajuns la 4,4321 lei, comparativ cu 4,4120 lei vineri.
Aurul s-a scumpit cu 37,34 de bani (0,16%), până la 230,5418 lei, de la 230,1684 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu