Curs valutar - Leul atinge un nou minim istoric în raport cu euro.
Leul s-a depreciat joi cu 0,42 bani (0,09%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6764 lei/euro. Aceasta după ce, miercuri, BNR a cotat euro la 4,6722 lei.
În schimb, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0573 lei, în scădere cu 2,30 bani (0,56%), faţă de cursul de miercuri, respectiv 4,0803 lei/dolar.
Moneda naţională s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,77 bani (-0,18%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1537 lei, comparativ cu 4,1614 lei/franc.
Gramul de aur s-a scumpit cu 55,02 bani (0,33%), până la 168,5728 lei, de la 168,0226 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News