Lia Bugnar, regizoare și scenaristă în vârstă de 55 de ani, a dezvăluit cine este slăbiciunea ei.
Lia Bugnar, cel mai în vogă dramaturg, este un profesionist în lumea teatrului. Ea a vorbit despre cât de greu este să fii scenarist.
Chiar dacă pentru multe persoane, această meserie ar putea părea una imposibilă, Lia Bugnar spune că rândurile îi vin firești în cap, întrucât deja este familiară cu toate personajele, iar așteptările sale nu i-au fost niciodată dezamăgite.
„De atâtea sezoane a devenit o obișnuință. Deja îi știu pe fiecare în parte cum vorbesc. E adevărat că eu nu văd filmul, dar pentru mine sunt niște oameni foarte vii, e ca și cum îi cunosc, aproape că mi-e și frică să mă uit la film, pentru că în mintea mea îi am într-un anume fel. Deși, de fiecare dată când l-am văzut, a fost o surpriză foarte plăcută.”, ne-a ai spus Lia Bugnar.
Anghel Damian și Lia Bugnar colaborează împreună pentru „Clanul”
Și, pentru ca cel mai bun produs finit să ajungă în fața publicului, este nevoie de o colaborare amplă între Lia Bugnar și Anghel Damian, care lucrează constant împreună, pentru a pune cap la cap cele mai bune idei.
Într-un interviu pentru Spectacola, Lia Bugnar a dezvăluit cine este slăbiciunea ei...
Citiți mai departe pe Spectacola.ro: https://m.spectacola.ro/care-este-actorul-preferat-al-liei-bugnar-din-clanul-sunt-lesinata-dupa-el-e-slabiciunea-mea_37146.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu