Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că măsura creşterii pensiilor vine ca urmare a unei bătălii extrem de dure cu PNL şi USR, care dorea abrogarea ordonanţei.
"De astăzi cresc din nou pensiile din sistemul public şi vor veni mărite chiar de luna aceasta, nu de luna viitoare, aşa cum eronat am citit pe unele site-uri. În primul rând, avem creşterea punctului de pensie cu 15 la sută, faţă de luna precedentă, fiind şi prima majorare care se face pe noua lege a pensiilor. De la începutul guvernării punctul de pensie a crescut cu 45 la sută, de la 871 lei în 2016 la 1265 lei, de astăzi. Prima majorare a fost în ianuarie 2017 când am aplicat doar rata inflaţiei şi 50 la sută din creşterea reală a salariului mediu brut, cât era obligatoriu pe vechea lege.
Deşi nu ar mai fi trebuit să facem nicio majorare în 2017, dacă era vorba doar să aplicăm legea, la 1 iulie am făcut o nouă majorare a punctului de pensie aducându-l la 1000 de lei, ceea ce reprezenta o devansare cu 6 luni faţă de vechea lege, a aplicării ratei inflaţiei. Habarniştii au tot strigat că nu am mai aplicat creşterea cu rata inflaţiei de la 1 ianuarie, dar acum cred că înţelegeţi toţi că, de fapt, noi o aplicasem cu 6 luni înainte. Exact cum am făcut şi anul trecut, în iulie, cand am dus punctul de pensie la 1100 lei. Anul acesta suntem iar în avans şi aplicăm creşterea punctului la 1265 lei, de data aceasta conform noii legi", a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.
"Tot astăzi creşte şi pensia minimă care este reglementată de un alt act normativ, şi anume OUG 114/2018. Săptămâna trecută am dat o adevărată bătălie în parlament cu cei de la PNL şi USR care ar fi vrut abrogată aceasta ordonanţă. Au solicitat special sesiune extraordinara a parlamentului în august, tocmai ca să nu mai poată fi aplicate majorările de pensii şi salarii pe care le prevedea pentru septembrie, ei fiind convinşi că, având o nouă majoritate, o vor putea abroga. Reamintesc că pensia minimă a crescut cu 76 la sută de la începutul guvernării noastre, de la 400 lei in 2016, la 704 lei astăzi", a mai scris fostul ministrul al Muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu