Lia Savonea, mesaj direct către Ana Birchall, după afirmațiile făcute

Lia Savonea transmite un mesaj de ultimă oră Anei Birchall, în plus față de reacția dură a CSM. 

”PRECIZĂRI formulate de doamna judecător Lia Savonea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, care a exercitat funcţia de preşedinte în anul 2019, pe marginea interviului acordat de doamna Ana Birchall, fost ministru al justiţiei

În cursul anului 2019, în calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi în exercitarea prerogativelor legale de reprezentare instituţională, am participat, la sediul Guvernului României, la întâlniri instituţionale în scopul promovării unor interese punctuale ale sistemului judiciar – susţinerea adoptării unei soluţii legislative de prorogare a intrării în vigoare a dispoziţiilor legale privind admiterea în magistratură, problematica sediului unui tribunal, respectiv o întâlnire la care au participat şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti şi ale asociaţiilor profesionale.

Cu privire la cea din urmă întâlnire a se vedea informarea de presă: https://www.csm1909.ro/PageDetails.aspx?Type=Button&FolderId=6660.

Demersurile au fost efectuate exclusiv instituţional şi făcute cunoscute celorlalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, orice speculaţie vizând motivul şi contextul prezenţei mele la sediul Guvernului nu are nicio bază factuală.

Cât priveşte insinuările vizând modalitatea în care au fost fixate şedinţele Plenului, mă rezum doar la a preciza că, deşi iniţial ziua de şedinţă a fost stabilită de comun acord cu fostul ministru al justiţiei – doamna Ana Birchall într-o întâlnire informală, în prezenţa şi a celorlalţi membri ai Consiliului, ulterior, chiar domnia sa ne-a încunoştinţat că nu poate participa în ziua convenită, astfel cum rezultă şi din precizările ce pot fi vizualizate prin accesarea următorului link: https://www.csm1909.ro/PageDetails.aspx?Type=Button&FolderId=7151.”  revine CSM cu un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel