Lia Savonea, președinte CSM: Justiția se află într-o perioadă de frământări

Lia Savonea
Lia Savonea

Lia Savonea, președintele CSM, precizează, într-un mesaj transmis sâmbătă, de Ziua Justiției, că sistemul se află într-o perioadă de frământări și căutări, iar magistrații au datoria de a contribui la regăsirea echilibrului și la garantarea respectării legii.

„Începând cu anul 1994, sărbătorim în prima duminică a lunii iulie „Ziua Justiţiei", simbol al unităţii profesioniştilor dreptului, având ca fundament încrederea societăţii în actul de justiţie şi, totodată, un bun moment de cugetare şi reflecţie asupra justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului. O zi ce reprezintă un moment de sărbătoare dedicat justiţiei şi tuturor celor care, prin contribuţia lor profesională, o slujesc şi o înfăptuiesc, prilej pentru întreaga societate şi toţi profesioniştii dreptului de a conştientiza simbolic scopul fundamental al acesteia, şi anume acela de a contribui la echilibrul social prin respectarea întotdeauna a supremaţiei legii", a tranmis Lia Savonea, printr-un comunicat, potrivit Mediafax.

Lia Savonea: Justiția se află într-o perioadă de frământări

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, independenţa justiţiei conferită la nivel constituţional atrage responsabilitate socială pentru cei care o înfăptuiesc şi „obligaţia morală a unităţii corpului profesional al magistraţilor în vederea garantării acestei valori fundamentale, pentru protejarea tuturor cetăţenilor în faţa oricărei forme de arbitrariu".

„Într-un context în care justiţia se află într-o perioadă de frământari şi căutări este de datoria noastră să contribuim la regăsirea echilibrului şi la garantarea respectării legii, ca factor stabil şi stâlp al unităţii şi credibilităţii justiţiei. Doresc pe această cale să felicit toţi magistraţii care şi-au desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea cu onoare şi conştiinţă, având ca motivaţie a conduitei profesionale deplina respectare a legii, a justiţiabililor şi a valorilor fundamentale ale societăţii democratice", mai subliniază Savonea.

Totodată, aceasta precizează că își exprimă respectul pentru contribuţia adusă îndeplinirii actului de justiţie de către toţi profesioniştii dreptului.

„Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant constituţional al independenţei justiţiei, trebuie să acţioneze întotdeauna determinat şi hotărât pentru menţinerea cadrului necesar unei justiţii obiective, independente şi puternice", încheie șefa CSM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel