Liam Hemsworth a confirmat despărţirea de Miley Cyrus

Actorul australian Liam Hemsworth a declarat că îi urează soţiei sale, cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus, ''sănătate şi fericire'' după despărţire, relatează marţi Press Association. 

Liam Hemsworth, în vârstă de 29 de ani, şi Miley Cyrus, de 26 de ani, s-au despărţit după o căsnicie care a durat mai puţin de un an. Hemsworth a confirmat despărţirea printr-un mesaj publicat pe Instagram.

Miley şi cu mine ne-am separat recent şi îi doresc sănătate şi fericire de acum înainte, a scris actorul. Hemsworth a adăugat că despărţirea lor este o chestiune privată şi că nu va face alte declaraţii în media. Pace şi iubire, a încheiat el.

Despărţirea celor doi a fost anunţată sâmbătă. Cântăreaţa a anunţat într-un comunicat că atât ea cât şi actorul au decis să pună capăt relaţiei lor, pentru 'a se focaliza asupra carierei', şi că ambii se află 'într-o constantă evoluţie ca persoane'. Liam nu a făcut iniţial nicio declaraţie, însă a fost văzut în ţara sa natală alături de fratele său, Chris Hemsworth, care a sărbătorit duminică împlinirea a 36 de ani.

Anunţul despărţirii a venit la o zi după ce Miley Cyrus a fost surprinsă în timp ce se săruta cu tânăra actriţă şi 'influencer' Kaitlynn Carter, fosta soţie a cântăreţului Brody Jenner, în timpul unei escapade 'între fete' pe malul lacului Como, în Italia. Artista americană, care se identifică cu genul 'pansexual', a dezvăluit luna trecută revistei Elle că nu se i se potriveşte 'stereotipul de soţie tradiţională', ea şi soţul său având o căsnicie deschisă. O sursă apropiată fostului cuplu a declarat că cei doi artişti se străduiau de mai multe luni să-şi salveze căsnicia, după ce trecuseră de-a lungul timpului prin mai multe despărţiri. Persoane apropiate celor doi soţi au declarat însă că Liam îşi doreşte o familie, copii şi o viaţă 'liniştită', contrar dorinţelor soţiei sale.

Cyrus şi Hemsworth şi-au început relaţia în timpul filmărilor pentru 'The Last Song', în 2009, în care au jucat împreună. Cei doi au anunţat că s-au logodit în 2012, înainte de a pune capăt relaţiei un an mai târziu. După aproape doi ani de pauză, Miley şi Liam s-au împăcat, cântăreaţa fiind surprinsă cu inelul de logodnă pe deget. Cyrus a revenit în studioul de înregistrări şi a publicat luni o fotografie în care poate fi văzută în spatele unui microfon, notează Press Association.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel