Liban: O persoană a murit împuşcată pe un drum blocat de manifestanţi

Un bărbat a fost ucis de gloanţe în cursul nopţii de marţi spre miercuri în sudul Beirutului în contextul în care protestatarii au blocat mai multe artere rutiere în întregul Liban, după declaraţii ale preşedintelui Michel Aoun care au stârnit furia acestora, notează AFP, scrie Agerpres.

Libanul se confruntă de la 17 octombrie cu o mişcare de protest inedită cerând plecarea întregii clase politice, aproape neschimbată de mai multe decenii şi considerată coruptă şi incapabilă de a pune capăt crizei economice. În pofida unor violenţe sporadice, mobilizarea a rămas paşnică în linii mari.

Marţi seară, incendiind coşuri de gunoi şi pneuri, manifestanţii au blocat mai multe artere şi drumuri în ţară, în special în oraşele din sud şi la Tripoli în nord.

Un bărbat, Ala Abu-Fakhr, a fost împuşcat în cap în sectorul Khaldah, în sudul capitalei, a transmis Agenţia naţională de informaţii (ANI). A fost a doua persoană care şi-a pierdut viaţa în marja mişcării de protest.

Iniţial, armata raportase un incident armat la Khaldah la trecerea unui autovehicul militar pe o stradă blocată de manifestanţi, subliniind că un soldat a fost "nevoit să deschidă focul pentru a împrăştia" manifestanţii, "rănind o persoană".

Armata a deschis o anchetă şi militarul care a deschis focul a fost reţinut, potrivit sursei.

Partidul Socialist Progresist, condus de liderul druzilor, Walid Jumblatt, a făcut cunoscut într-un comunicat că unul din responsabilii săi locali a murit lovit de gloanţe.

Opozant de multă vreme al preşedintelui Michel Aoun, Walid Jumblatt a lansat un apel la calm partizanilor săi.

"Cu toate cele petrecute în noaptea aceasta, nu avem alt refugiu decât statul, iar dacă ne pierdem speranţa în stat, vom intra în haos", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel