Consilierii locali liberali din Constanța Romeo Rezeanu și Horia Căliminte acuză că au fost excluși din partid după ce n-ar fi ascultat ordinele organizației privind respingerea unui proiect foarte important pentru oraș: trecerea stadionului, ajuns o ruină, în administrarea Primăriei.
Cândva un stadion de Liga I în care Gheorghe Hagi debuta în fotbal, stadionul "Farul" a ajuns o ruină plină de vegetație crescută abundendă, un adevărat focar de infecție. Conform celor declarate de Romeo Rezeanu, recent exclus din PNL, liberalii din fruntea orașului nu-și doreau ca stadionul să ajungă în administrarea autorităților locale. Totul urma să se decidă la votul din ședința de consiliu municipal.
"Consecința faptului că am votat eu și cu Horia Căliminte trecerea bazelor sportive în patrimoniul Consiliului Local Constanța ne-a costat excluderea din PNL. Înaintea ședinței de Consiliu Local am avut o ședință de armonizare în care s-au discutat punctele fierbinți. La noi a venit liderul PNL Constanța, George Muhscină și ne-a ordonat să votăm împotrivă sau să ne abținem. Eu i-am zis: domnule Muhscină, dumneata într-un mod foarte meschin vrei să compromiți grupul consilierilor locali PNL. El a vrut ca în fața opiniei publice din Constanța să zică ceva de genul: uite, vedeți consilierii locali nu fac nimic pentru comunitate, în timp ce noi, consilierii județeni vrem să salvăm bazele sportive. El vrea să candideze peste trei ani la Primăria Constanța și practic vrea să 'fure' startul, începe să își facă un pic de campanie electorală: practic, ei nu au vrut să lase bazele județene să fie preluate de administrația locală, că o preiau ei peste 3 ani la consiliul județean," a declarat Romeo Rezeanu.
Liberalul recent exclus din partid spune că înainte de impunerea votului de PNL Constanța, aproape toți colegii liberali erau de acord ca stadionul "Farul" să fie administrat de Primărie.
"Cu o zi înainte eu discutasem cu colegii mei consilieri și opt din zece erau de acord pentru preluarea stadionului. Înainte de ședința consiliului local, Muhscină a venit și le-a zis așa: 'Am hotărât ca pentru stadion să se voteze abținere sau împotrivă'. Toată lumea era siderată: 'Cum adică ați hotărât?' La care a venit replica: 'Băi, nu mai comentați, așa a decis partidul'.
Eu am vorbit cu colegul meu Horia Căliminte și i-am zis: 'hai să fim bărbați' . Voturile noastre au contat decisiv pentru preluarea stadionului de către autoritățile locale. Ceea ce s-a întâmplat acolo este rezultatul unei schisme profunde în interiorul PNL Constanța," a completat Rezeanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News