Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a comentat speculațiile cu privire la renegocierea acordului rotativei la guvernare.
Întrebat dacă e real faptul că liberalii au pus ochii pe ministerele UDMR, Kelemen Hunor a declarat:
„Dezminţiri, nu pe surse, ci directe. Ieri, un prim-vicepreşedinte al PNL a zis că nici vorbă de aşa ceva. Dar haideţi să vedem acordul semnat în 2021 de PSD-PNL privind rotativa. Noi nu suntem parteneri în acest acord. Deci ei, dacă respectă acordul semnat, atunci se face foarte repede şi conform acordului, sigur, ei au toată libertatea de a negocia în interiorul acordului. Dacă la Transporturi, la MIPE, la Finanţe, la Justiţie, la CCR şi la Cancelarie, care sunt prevăzute în acord, mai mult să facă nişte modificări. Dar UDMR-ul nu a semnat acest acord, fiindcă nu este partea rotativei nici când vorbim de funcţia de prim-ministru, nici la celelalte ministere.”
„Nimeni nu a denunţat acel protocol semnat, nici PSD, nici PNL. Dacă deschizi discuţiile, negocierile, lucrurile se vor complica. În acest moment nu se pune problema să intrăm noi în acest joc al rocadei, este între PSD şi PNL şi noi vom susţine ceea ce decid ei în interiorul acordului semnat în 2021. Eu cred că se va face în ultimele zile din mai, după 25 mai, până când intrăm în iunie se dă şi votul în Parlament, aşa este prevăzut, şi eu aşa am înţeles de la colegii mei, liderii celor două partide, că acolo vom merge în acea perioadă cu acea rocadă, că am văzut şi eu speculaţii, că nu în mai, ci în iulie, nu în iulie, ci în septembrie. Deci nu pot să comentez eu toate speculaţiile şi toate zvonurile aruncate pe surse şi pe la colţurile străzilor de lângă Parlament, dar atâta pot să vă spun că UDMR-ul nu fac parte din acest acord. Dacă deschidem, poate facă parte, dar atunci sigur se deschide în întregime, nu numai la anumite ministere, e o altă chestie, dar noi ne-am angajat să facem o coaliţie funcţională până sfârşitul mandatului actualului legislativ”, a continuat liderul UDMR, la RFI, potrivit Rador.
„În primul rând, acum şase luni, noi am avut un 'gentlemen's agreement', în care am spus că fiecare merge mai departe cu funcţia pe care o deţinem. Noi am avut acolo un om specialist, care n-a venit din lumea politică, nu a fost în viaţa lui om politic, a lucrat în cadrul ANRE înainte să devină vicepreşedinte, un specialist bun, s-a văzut cum a comunicat şi ştiu şi eu şi ştiu şi colegii mei cum a prezentat toate soluţiile în anii care au trecut pentru Guvern, că de acolo au venit... noi am spus care este direcţia, dar ei au venit cu soluţiile care au fost mai târziu adoptate. Nu s-a respectat acest 'gentlemen's agreement'. Eu pot să spun că a fost un gest necugetat din partea colegilor, o lăcomie, dacă vreţi, un semnal post şi a rămas ANRE-ul, nu UDMR-ul, până la urmă, că asta este doar aspectul politic, a rămas fără un specialist bun, încercat, care nu a fost contestat de nimeni”, a comentat Kelemen Hunor, cu privire la votul pentru conducerea ANRE.
Întrebat dacă pe plan politic se va întâmpla ceva și în coaliție, liderul UDMR a răspuns:
„Am avut discuţii în coaliţie şi marţi dimineaţă şi mai târziu separat cu colegii mei şi sigur că nu am fost mulţumiţi şi sunt supărat în continuare, dar este o chestiune punctuală şi nu afectează funcţionarea coaliţiei, dar este un semnal prost şi am învăţat şi eu că 'gentlemen's agreement' poţi să faci, dar nu poţi să fii sigur că se şi respectă. Trebuie semnat, trebuie scris şi atuncea măcar poţi să spui 'domne, uite, aici ai semnătura ta, hai să mergem pe această semnătură.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu