Printre cei care se declară nemulțumiți de propunerea ministrului Sănătății, Eugen Nicolaescu, de a sista finanțarea spitalelor private din bani publici, răsar și voci liberale. Diana Tușa e indignată de noua măsură a colegului său de partid, deoarece ”nu este treaba mea să fac curățenie în sistemul medical, ci este dreptul meu să pot alege calitatea serviciilor de care beneficiez”.
Într-o postare pe blogul său, Diana Tușa susține că, în calitate de contribuabil, are dreptul de a-și alege calitatea serviciilor pe care le primește.
”Asta-i culmea! Să-mi spună statul ce servicii medicale să aleg! Dreptul la sănătate, alături de multe alte drepturi, este un drept garantat de Constituție. Și nu este treaba statului să-mi spună unde și la ce medic să mă duc pentru a mă trata.
Că se fac multe șmecherii în sistemul privat de sănătate este perfect adevărat. Însă nu este treaba mea ca pacient, plătitor de taxe și impozite, să fac curățenie în sistemul medical, ci este dreptul meu să pot alege calitatea serviciilor de care doresc să beneficiez. Dacă eu, cetățean onest îmi achit obligațiile către stat, este de datoria statului să-și achite partea sa de obligații”, afirmă liberala.
Deputata nu vede niciun beneficiu în propunerea ministerului Sănătății, spunând că singurul efect va fi acela că pacienții vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar.
”Bineînțeles că varianta propusă acum este cea mai simplă pentru stat: calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu va mai avea nicio valoare în spitalele private. Dar acest lucru nu înseamnă că eu, ca pacient, voi beneficia de servicii medicale de o mai bună calitate. Înseamnă doar că voi plăti mai mult. Iar ca statul să-mi spună acum plătește tu de două ori pentru ca eu sunt incapabil să fac ordine este inacceptabil!”, a concluzionat Diana Tușa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu