Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energie Inteligentă, atrage atenţia că românii au fost păcăliţi la 1 iulie de un mare furnizor de gaze.
"Dacă 1 iulie a fost un succes atât de clamat de autorităţi, nu înţeleg de ce am stat atâţia ani, pentru că acelaşi rezultat l-am fi obţinut şi în 2007, probabil. Este un insucces, din păcate, major al României, pentru că acest moment nu a fost deloc bine pregătit, din perspectiva a ceea ce înseamnă liberalizarea pieţei gazelor naturale. Iar faptul că consumatorii pot să schimbe în continuare furnizorul de gaze naturale, da, legea dă dreptul ăsta, dar trebuie să avem în vedere faptul că orice lună care trece trece cu două aspecte: unu, consumatorii vor da bani din buzunar, peste limitele normale, deci este un aspect de natură economică bugetară şi doi, un element de comportament. Atât timp cât la 1 iulie s-au întâmplat foarte puţine, nici furnizorii, nici consumatorii nu îşi vor schimba comportamentul.
Şi atunci ne vom găsi într-o piaţă în care nu s-a schimbat nmic, dar cineva câştigă de pe urma altcuiva. Aş face aici referire la o mare înşelătorie produsă la 1 iulie şi rostogolită. Anume, faptul că la 1 iulie, unul dintre marii furnizori de gaze a scăzut preţul. Nu este valabil, consumatorii casnici nu vor beneficia de această scădere, pentru că scăderea s-a petrecut cu data de 1 iulie. Toate contractele au rămas în vigoare cu data de 30 de iunie. A fost doar o amăgire, chiar o păcăleală, pentru că nu vor beneficia consumatorii de aceste noi oferte. Mai mult, aceste oferte sunt valabile doar pentru o perioadă scurtă, iar pentru una dintre oferte trebuie să mergi să te înghesui ca să o semnezi fizic. Este foarte limitativă şi a avut doar scopul de a valida imaginea unor declaraţii ale unor politicieni din România. Consumatorii nu vor beneficia aproape deloc de aceste oferte aruncate în scop de marketing pe piaţă", a declarat Dumitru Chisăliţă, senior consultant Gaz şi Energie, Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, în cadrul dezbaterii Energy Forum - Liberalizarea pieței de gaze și energie electrică: costuri vs beneficii, organizată de DC MEDIA GROUP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu