Enigma crizei energetice din România a fost parțial rezolvată de către liderul BNS, Dumitru Costin: "Toate lucrurile trebuiau făcute la timp”
Invitatul de joi al emisiunii DC News, ”Ce se întâmplă”, a fost Dumitru Costin, lider BNS.
Împreună cu jurnalistul Răzvan Dumitrescu, acesta a dezlegat misterele liberalizării pieței energetică aducând în discuție un ”retard” al deciziei politice din anul 2007, în ceea ce privește definirea consumatorului vulnerabil. De ce decidenții guvernamentali au ”întârziat” cu 14 ani aplicarea unei obligații prevăzută într-o directivă europeană? Răspunsul a venit din partea liderului BNS, Dumitru Costin:
”Toate lucrurile trebuiau făcute la timp. Oricum piața de energie din România era liberalizată pentru consumatorii industriali. Singura zonă care rămăsese neliberalizată era cea a consumatorilor casnici. În 2007, a transpus Directiva europeană privitoare la piața de energie. În Legea 13 a energiei, în anul de grație 2007, exista o obligație în lege: în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, Guvernul României trebuia, prin lege, să definească consumatorul vulnerabil și să introducă măsuri de sprijin pentru populație”, a declarat Dumitru Costin.
”Abia în 2021 am ridicat și noi vălul. În 14 ani de zile de neaplicare a acestei obligații la nivel European, s-a întâmplat ce am spus eu, și anume: 4 milioane de consumatori casnici s-au sugrumat singuri. Deci discutăm de o perioadă lungă de timp. De ce nu au făcut asta în 2007-2008? Am un răspuns foarte simplu pentru asta: România are o altă particularitate și anume: avem producători de energie pe surse unice, nu avem mix. Ăla cu apa, produce cu apa... ăla cu nuclear, produce cu nuclear...Prețul cu care ei scot energia în piață este diferit. În acea perioadă de timp se făcea un coș de energie la nivel național: atât a produs la prețul ăsta pe cărbune, atât pe apă, atât pe nucleară...etc.
Dacă s-ar fi introdus acest mecanism, s-ar fi creat o obligație pentru guvern care trebuia să definească milioanele de consumatori aflați în dificultate și să le subvenționeze facturile, să îi ajute efectiv”, a continuat Dumitru Costin.
”De ce nu au făcut acest lucru? Pentru că, dacă guvernul la vremea respectivă ar fi transpus norma, prima sa reacție ar fi fost următoarea: cum să fac eu să cheltui cât mai puțini bani din banul public al României? Păi o să iau energia ieftină din coș pe care să o orientez către consumatorul vulnerabil astfel încât intervenția să fie cât mai mică, să cheltui cât mai puțin. Dar dacă ar fi făcut acest lucru, intra în contradicție cu o haită multicoloră din punct de vedere politic, arondată la diverse partide politice, așa numiții băieți deștepți, care se înfruptau din energia ieftină și pe care o revindeau pe piața energiei”, a declarat Dumitru Costin.
Citește și:
Dumitru Costin, lider BNS, a explicat la DC NEWS cine sunt consumatorii vulnerabili din România și cum au ajuns aproximativ 4 milioane de români să economisească atent energie încă de dinainte de a veni criza energetică peste noi.
"Eu insist să spunem adevărul. Trebuie să știm un lucru... Am întrebat, la începutul acestui an, când discutam în februarie despre posibile măsuri, "domnilor, consumatorul ăsta vulnerabil, înainte de toate este definit și în directiva europeană și în legea națională ca fiind acel consumator care din rațiuni economice și sociale nu își poate plăti facturile. Avem o situație la zi la nivel național privind veniturile pe familie?" "Nu".
Pe parcursul acestui an, inclusiv în luna iunie, am repus acest subiect în discuție, mai ales că era în derulare faimoasa operațiune de colectare de date de la poporul român, adică acel recensământ. Hai să folosim acea operațiune națională ca să culegem date pentru că va veni toamna și din nou veți sări și veți spune: "Dar nu avem bani pentru măsurile alea". Pentru că voi risipiți banii, în loc să centrați banii în mod real pe acele persoane care au nevoie.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu