Trei ingineri filipinezi şi unul sud-coreean au fost răpiţi vineri de un grup înarmat în sudul Libiei.
Cei patru lucrau la un proiect hidroenergetic pentru autorităţile libiene, a anunţat angajatorul lor într-un comunicat, relatează AFP.
'Organismul de implementare pentru managementul proiectului râului artificial' a precizat că un grup înarmat a 'luat cu asalt situl Al-Hassawna' (circa 900 de kilometri sud de Tripoli) şi i-a răpit pe cei patru ingineri, precum şi pe trei libieni responsabili cu securitatea. Cei trei libieni au fost eliberaţi la zece kilometri depărtare, în timp ce străinii au fost 'duşi spre o destinaţie necunoscută', potrivit comunicatului.
Proiectul râului artificial, importantă realizare a fostului dictator libian Muammar Gaddafi, este o reţea de canalizări uriaşe care conduce apa din pânzele freatice din deşert spre oraşele de la malul mării. 'Organismul' însărcinat cu acest proiect a îndemnat autorităţile libiene, precum şi liderii locali din sudul ţării să intervină pentru eliberarea inginerilor.
Râul, în pericol
'Astfel de acte vor avea un impact negativ asupra funcţionării şi întreţinerii' râului artificial, a subliniat instituţia, avertizând contra 'suspendării alimentării cu apă a oraşelor şi proiectelor agricole din regiunea de vest a ţării' şi în special a oraşului Tripoli.
Răpirea celor patru ingineri a avut loc la câteva săptămâni după eliberarea a trei turci care participau la construcţia unei centrale electrice în sudul Libiei, la opt luni după răpirea lor. După prăbuşirea regimului Gaddafi în 2011, muncitorii străini şi reprezentanţele diplomatice din Libia sunt frecvent ţinta atacurilor şi răpirilor de către puternicele miliţii sau gruparea jihadistă Stat Islamic.
Vezi şi: Austria. Situație de criză. Un român a luat ostatici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu