Libia: Numeroşi civili, prinşi în mijlocul unor confruntări la Tripoli, avertizează Amnesty

Numeroşi civili libieni sunt prinşi în mijlocul unei bătălii care face ravagii de aproape şapte luni în jurul capitalei libiene Tripoli, potrivit unui raport difuzat marţi de Amnesty International (AI), care citează posibile ''crime de război'', relatează AFP.

Beligeranţii de la Tripoli ucid şi mutilează numeroşi civili lansând atacuri la întâmplare şi folosind un întreg arsenal de arme explozive imprecise în zone urbane populate, a indicat în raport ONG-ul cu sediul la Londra.

Trupele mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul Libiei, au lansat o ofensivă pe 4 aprilie pentru a cuceri Tripoli, dar de atunci se confruntă cu o opoziţie aprigă din partea forţelor loiale Guvernului de uniune naţională (GNA) recunoscut de ONU.

Luptele s-au soldat cu cel puţin 1.093 de morţi şi 5.752 răniţi, între care zeci de civili, şi peste 128.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, potrivit unui bilanţ al ONU din iulie.

Numeroşi civili sunt ucişi şi răniţi, ambele părţi folosind un adevărat arsenal - de la rachete neghidate ale regimului (Muammar) Gaddafi la rachetele ghidate moderne trase de drone - în atacuri care ar putea constitui crime de război ", a declarat Brian Castner, consilier în cadrul Amnesty.

ONG-ul a declarat că a vizitat 33 de site-uri vizate de atacuri la Tripoli şi în împrejurimi, în special un aeroport, şcoli şi spitale improvizate, citând dovezi despre posibile crime de război de ambele părţi.

Potrivit Amnesty, cel mai sângeros atac a fost cel cu rachetă în apropierea aeroportului internaţional închis din Tripoli, la 27 iulie, împotriva unui spital improvizat, atac în care au fost ucişi cinci medici şi salvatori şi alţi opt au fost răniţi.

Amnesty International susţine că a stabilit că lovitura a fost lansată de o dronă chineză pe care Emiratele Arabe Unite au pilotat-o în numele forţelor pro-Haftar.

Organizaţia, care susţine că a trimis anchetatori de ambele părţi ale liniei de front, a constatat o nerespectare sistematică a dreptului internaţional, alimentată de furnizarea continuă de arme către ambele părţi, încălcând embargoul asupra armelor impus de ONU Libiei de la revolta din 2011 care a îndepărtat regimul Gaddafi.

"Comunitatea internaţională trebuie să respecte embargoul ONU privind armele, pe care Turcia, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi alte state îl încalcă în mod flagrant", a conchis Brian Castner.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel