Lider ALDE, demisie din partid. ”Spun RĂSPICAT... cuvântul potrivit ar fi MILĂ”

Demisie la vârful ALDE, în toiul negocierilor cu PNL. 

”A venit momentul să... 

Mulțumesc, ALDE! Spun răspicat că pentru mine a fost un drum extraordinar, dar astăzi demisionez din funcția de vicepreședinte ALDE, dar și din partid. Am fost onorat să reprezint acest partid și sper că am făcut-o cu onoare! Am candidat alături de ALDE și președintele C.P. Tariceanu pentru Senatul României, dar am candidat și pentru președinția Consiliului Județean Dâmbovița. Colegilor din filialele județene, oamenilor de ispravă cunoscuți prin intermediul ALDE, fiecărui membru și simpatizant le mulțumesc din toată inima pentru că am putut să le fiu alături, ei au fost sufletul ALDE! Mulțumesc și celor care ne-au votat de-a lungul timpului. Fiecare secundă petrecută alături de acești oameni este neprețuită!

Aparițiile mele publice, luările de poziție sau punctele de vedere personale au fost făcute în spiritul dreptății și demnității umane fără a avea ca țintă populismul.

Critică, în contextul negocierilor cu PNL: Cuvântul potrivit ar fi milă

Acum însă se discută în termeni pe care nu îi mai recunosc ca fiindu-mi onoranți politic. Se discută mult despre o fuziune și despre funcții pe care unii colegi ar putea să le primească în urma negocierilor cu PNL. În opinia mea, cuvântul atât de mult vehiculat, ”negociere”,  este cel mai nepotrivit cuvânt în momentul de față. El era potrivit când guvernarea PSD a fost schimbată cu ajutorul ALDE, iar atitudinea celor de la PNL față de noi este bine cunoscută; acum cuvântul potrivit ar fi... milă. Resping categoric acest mod de a face politică. Faptele mele și munca depusă nu pot fi miluite politic. Amintesc faptul am demisionat din funcția de Subsecretar de Stat în Guvernul Dăncilă fără ezitare. Am argumentat public fiecare decizie și am sancționat fiecare derapaj. Acesta a fost proba caracterului meu în politică.

Sunt recunoscător pentru culoarul politic pe care ALDE mi l-a pus la dispoziție, pentru oportunitatea de a îmi face cunoscute opiniile. M-am implicat fără rețineri asumându-mi toate riscurile și sacrificiile pe care trebuia să le fac: muncă, timpul petrecut departe de familie, sacrificiul profesional.

Am cunoscut și bucuria succesului dar și dezamăgirea dură a eșecului la limită. În fiecare campanie electorală am încercat să asigur doza maxima de motivare, am fost alături de colegi în sate, pe ulițe sau în curțile oamenilor, am fost în piețe, am fost în târguri, am organizat conferințe de presă, am participat la dezbateri și emisiuni televizate local și național. Mi-am asumat proiectul #reformă care prevedea propuneri concrete în domeniul educației, sănătății, mediului, în domeniul administrativ, legislativ și al protecției sociale.

Mulțumesc pentru fiecare mână strânsă, pentru fiecare încurajare, pentru fiecare sfat și pentru criticile primite.

Urez succes tuturor colegilor de bună credință, a celor care își asumă rolul de a fi adesea criticați pentru opiniile lor numai din dorința de a-și aduce contribuția de cetățeni activi la viața comunității.” arată comunicatul de presă semnat de Ionel Petre. 

Citește și: Fuziunea PNL-ALDE, cu un pas mai aproape. Ionuţ Stroe: Data consiliului va fi stabilită săptămâna viitoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel