Prim Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a lansat pe pagina sa de Facebook o serie de măsuri care ar trebui luate astfel încât situaţia sistemului de învăţământ din România să se schimbe în bine, după afişarea rezultatelor examenului de Bacalaureat.
"Felicitări celor peste 86 de mii de elevi care au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat. Nu trebuie să uităm însă că aproape 50 de mii de elevi nu au reușit să promoveze examenul maturității.
Din păcate, nici în acest an Bacalaureatul nu a fost un examen despre capacitatea elevilor de a înțelege procese și fenomene și de a-și dezvolta competențe și abilități pentru a se integra în societate și pe piața muncii.
Ce învață copiii după aceste examene? Că au mai puține șanse în viață? Că tot ce au muncit în ultimii 12 ani nu le va fi de folos? Că viața este nedreaptă cu cei care au posibilități mai reduse sau care locuiesc în zone izolate?
Această situație nu trebuie acceptată. Avem nevoie de schimbări și de ajutorarea noilor generații să înceapă viața cu șanse egale.
1. Trebuie să pregătim profesori mai buni prin ”Școlile de PROFESORI”.
2. Avem nevoie de o programă școlară adaptată, un plan-cadru adaptat și examene de final de an care să evalueze competențe, cunoștințe și să direcționeze absolvenții spre anumite trasee educaționale/profesionale.
3. Programele After-School (un tichet în valoare de 400 de lei pentru fiecare copil de a merge la un astfel de program de pregătire) și”Masă la Școală” (prin care fiecare elev să primească o masă caldă sau un pachet alimentar diversificat în valoare de 10 lei/zi) trebuie generalizate.", a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News