Doi reprezentanţi de rang înalt ai Partidului Social-Democrat din Germania (SPD, de centru-stânga, aflat la guvernare), al cancelarului Olaf Scholz, au sosit luni într-o vizită la Kiev, în contextul în care această formaţiune a fost ţinta unor critici pentru politica sa faţă de Moscova înaintea invaziei Rusiei în Ucraina, relatează dpa.
Copreşedintele SPD, Lars Klingbeil, şi Rolf Mützenich, liderul grupului social-democrat în parlamentul german, au sosit la primele ore ale zilei de luni la Kiev, cu un tren special. Cei doi urmează să aibă o serie de discuţii cu reprezentanţi ai guvernului şi parlamentului ucrainean. SPD s-a confruntat cu critici puternice în ceea ce priveşte politica sa faţă de Rusia de dinaintea invaziei în Ucraina acum un an.
Criticii, inclusiv cei din Ucraina, le reproşează social-democraţilor că l-au judecat greşit pe preşedintele rus Vladimir Putin timp de decenii. SPD se număra printre forţele politice de la Berlin care, în general, considerau că o cooperare cu Rusia ar consolida stabilitatea europeană. Această perspectivă a contribuit la creşterea dependenţei Germaniei în plan energetic faţă de Rusia, notează dpa. Înainte de a se profila drept cea mai puternică forţă în alegerile din 2021, SPD a guvernat între 1998 şi 2005.
Între anii 2005 şi 2021, la cârma Germaniei s-a aflat o coaliţie a creştin-democraţilor conservatori, sub conducerea fostului cancelar Angela Merkel, dar SPD a fost partenerul de plan secund în cadrul coaliţiei de guvernare în cea mai mare parte a acestei perioade. În prezent, SPD guvernează ca parte a unei coaliţii tripartite cu Verzii şi Partidul Liber Democrat (FDP), orientat către mediul de afaceri. Atât Klingbeil, cât şi Mützenich au recunoscut deja public greşelile din trecut în ceea ce priveşte politicile SPD privind Rusia.
Social-democraţii germani intenţionează să-şi redefinească linia de politică externă, inclusiv poziţia lor faţă de Rusia, la o conferinţă de partid preconizată pentru decembrie. Programul exact al vizitei nu a fost făcut public iniţial din considerente de securitate. Mai mulţi politicieni de rang înalt ai SPD au vizitat Ucraina de la începutul invaziei ruse, declanşate de Moscova la 24 februarie 2022, între care cancelarul Olaf Scholz în iunie.
Klingbeil şi Mützenich se numără printre oamenii politici germani care insistă asupra unui rol mai mare acordat diplomaţiei în încercarea de a se pune capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina, notează publicaţia Ukrainska Pravda, citând postul de televiziune german Tagesschau.
'Uneori mă apucă ameţeala când văd că se duc discuţii doar despre arme. Sunt şocat să văd cum conceptul de diplomaţie este astăzi aproape ignorat', afirmase Klingbeil într-o declaraţie la mijlocul lunii ianuarie, conform publicaţiei ucrainene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News