Liderii ţărilor din G8 au salutat recenta iniţiativă a lui Barack Obama cu privire la revenirea la frontierele israeliano-palestiniene din 1967, potrivit declaraţiei de la finalul summitului din Deauville.
"Susţinem fără rezerve poziţia preşedintelui american cu privire la soluţionarea din Orientul Mijlociu, prezentată la 19 mai", potrivit declaraţiei.
În discursul consacrat politicii americane pentru Orientul Mijlociu, Obama a spus că restabilirea frontierelor din 1967 ar trebui să servească drept bază pentru rezolvarea paşnică a conflictului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu