Liderii Uniunii Europene îşi pierd răbdarea în relaţia cu Marea Britanie şi ar putea adopta sancţiuni dacă Guvernul de la Londra nu respectă prevederile Protocolului nord-irlandez al Acordului Brexit, afirmă un oficial de la Bruxelles, citat de agenţia Reuters.
Reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai Guvernului Boris Johnson se vor întâlni miercuri într-o încercare de a depăşi disensiunile privind aplicarea Protocolului nord-irlandez.
"Uniunea Europeană a avut răbdare, dar răbdarea UE se cam termină. Dacă vor continua actualele tendinţe, va trebui să luăm în considerare toate instrumentele şi toate opţiunile care sunt disponibile", a declarat un oficial de la Bruxelles, sub protecţia anonimatului.
Uniunea Europeană a lansat deja o acţiune judiciară împotriva Londrei din cauza unei decizii unilaterale de a amâna aplicarea controalelor vamale între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Oficialul citat a avertizat că în cazul în care procedurile judiciare nu vor fi suficiente, UE ar putea lua alte măsuri, fără însă a oferi detalii.
Guvernul Boris Johnson a sistat lucrările pentru construcţia de puncte vamale şi nu oferă acces suficient pe teren inspectorilor UE.
David Frost, secretar de stat britanic responsabil de Relaţiile cu UE, a cerut Uniunii Europene să fie mai pragmatică.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, va insista, cu ocazia întrevederii cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, ca Guvernul de la Londra să respecte statutul special al provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu Uniunea Europeană şi va avertiza că problemele din Irlanda de Nord riscă să afecteze perspectivele unui eventual acord comercial SUA-Marea Britanie, afirmă surse citate de cotidianul The Times.
Retragerea Marii Britanii din UE a generat o stare generală de nemulţumire şi violenţe în provincia britanică Irlanda de Nord. Premierul nord-irlandez, Arlene Foster, a anunţat recent că va demisiona, în contextul crizei politice care a culminat cu violenţe din cauza apariţiei controalelor la limita administrativă cu restul Marii Britanii după Brexit.
Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele luni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.
În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News