Liderul deputaților PSD: Abrogarea OUG înseamnă că rămânem fără abuz

Eugen Nicolicea a explicat la TVR 1 că retragerea OUG este imposibilă iar abrogarea ar înseamna că scapă toți. 

”Nu înțeleg ce înseamnă retragerea Ordonanțelor, poate abrogare, iar abrogarea unui act care nu a intrat în vigoare e dificil de înțeles. Presupunând că ar fi intrat în vigoare și abrogi actul, atunci înseamnă că rămânem fără abuz în serviciu de tot, scapă toți”, a spus Eugen Nicolicea, la TVR 1, în ”Ediția Specială” cu Radu Tudor. 

Liderul deputaților PSD a precizat că, pentru a abroga ceva, trebuie să fie în vigoare măcar o secundă, după care reintroduci ceva care se aplică din momentul în care se reintroduce în noua formă. 

El crede că până când se pronunță CCR pe OUG, aceasta intră în vigoare și produce efecte. ”După intrarea în vigoare a unui act, pe durata existenței acestuia, pot interveni modificarea, completarea, abrogarea, deci nu poți să abrogi până când nu ai ce”, a mai spus Nicolicea. 

”O secundă dacă a intrat în vigoare a produs efecte, după care în secunda următoare când l-ai abrogat, avem un efect și mai groaznic că nu mai e deloc” a spus Nicolicea. 

El a amintit că Ion Iliescu a abrogat pedeapsa cu moartea, după care s-au făcut manifestații și s-a strigat ”Moarte pentru moarte” și atunci s-a explicat că abrogarea abrogării nu învie vechiul text. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel