O informare oficială a Hamas vine să confirme întâlnirea Hamas - Iran.
Astfel, conform Reuters, Hamas tocmai a informat că Ismail Haniyeh, liderul Hamas, s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Iranului la Doha, în Qatar.
În cadrul întâlnirii, cei doi au căzut la un acord de continuare a cooperării pentru a realiza obiectivele mișcării Hamas, mai arată declarația Hamas, citată de Reuters.
Concret, cei doi au discutat despre atacul mortal al Hamas în Israel ”și au convenit să continue cooperarea” pentru a atinge obiectivele grupului, a declarat Hamas într-un comunicat. Ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, a lăudat deznodământul ca fiind o ”victorie istorică” care a provocat un regres în ocuparea teritoriului palestinian de către Israel.
De cealaltă parte, Ministerul Sănătății din Palestina anunță că, sâmbătă, în Fâșia Gaza, 300 de palestinieni au fost uciși, majoritatea copii și femei, în timp ce alți 800 au fost răniți.
De asemenea, reprezentantul ONU pentru pace pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, s-a întâlnit sâmbătă, la Beirut, cu ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, a anunţat ONU. Hossein Amir-Abdollahian s-a întâlnit apoi cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, în Qatar, a informat Al Jazeera TV. Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, pentru asigurarea accesului umanitar și prevenirea răspândirii conflictului în regiunea mai largă.
Citește și: Război Israel - Hamas: Iranul avertizează cu ”consecințe de amploare”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu