Liderul Tineretului ALDE, atac la un fost ministru PSD. Îl acuză de demagogie şi populism

Claudiu Daniel Catană, liderul Tineretului ALDE şi secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, l-a acuzat pe fostul ministru PSD al MTS, Bogdan Matei, de demagogie şi populism. 

Publicitate

"Demagogia si populismul fostului ministru PSD al MTS, Bogdan Constantin Matei, demontate de realitate.

Timp de un an de zile, cât a fost ministru al Tineretului si Sportului, Bogdan Matei nu a rezolvat nimic. S-a întâlnit cu liderii din sport și tineret fără însă să soluționeze nici una dintre problemele lor. Aflând, probabil, de discuțiile avute în cadrul Comisiei de Dialog Social, al cărei președinte sunt, în urma cărora am hotărât să se pună în aplicare procedurile privind majorarea salariilor celor care susțin performanța sportivă, fostul ministru PSD a pus repede pe hârtie o propunere legislativă, care mai mult încurcă decât descurcă.

În cele 12 luni, cât a fost ministru, Bogdan Constantin Matei nu a dat atenție acestei probleme importante, deși s-a cerut de multe ori în Comisia de Dialog Social majorarea salariilor prevăzute de Legea 153/2017 în scopul îmbunătătițirii rezultatelor la competiții, precum Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice.", a scris Claudiu Catană pe pagina sa de Facebook. 

Sindicatul Naţional de Sport şi Tineret cere salarii mai mari pentru sportivi 

"Încă de la prima întâlnire a comisiei prezidată de mine, Sindicatul Național Sport și Tineret a solicitat din nou, cu argumente solide, mărirea salariilor celor care susțin performanța în domeniu.

Drept urmare, am propus să fie finalizați primii doi pași esențiali: direcția economică a ministerului să realizeze impactul bugetar referitor la amendamentul propus pentru Legea 153/2017, iar împreună cu direcția juridică să întocmească expunerea de motive și textul final al amendamentului, care să ia în calcul majorarea cu 15% a salariilor personalului din Ministerul Tineretului și Sportului, cât și pentru celelalte subordonate ale ministerului.

În cadrul următoarei ședințe a Comisiei de Dialog Social din cadrul MTS, urmează să fie adoptat proiectul de lege referitor la majorarea salarială și trimis către Parlament , conform discuțiilor avute în cadrul primei întâlniri din 22 ianuarie.", a mai scris liderul Tineretului ALDE. 

Fostul ministru, acuzat de demagogie şi populism

 

"Aflând acest lucru, fostul ministru s-a grăbit să depună înaintea noastră, pe 29 ianuarie, o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propunând o mărire de 10%. Culmea tupeului, recomandă la final să se ceară și punctul de vedere al Guvernului, adică nouă, celor care, după tergiversarea îndelungată a lui Bogdan Matei, am decis să înceteze bătaia de joc!

Este evident că a făcut acest lucru după ce a aflat ce dorește să concretizeze actuala echipă. Și, i-ar plăcea foarte mult să se creadă că, după ce, în timpul mandatului său a ignorat total rolul dialogului social, acum s-a transformat peste noapte din „ministrul zero" în „senatorul titirez" care rezolvă problemele restante chiar și când nu mai este ministru. Însă aceste trucuri politicianiste ieftine și de prost gust, nu mai păcălesc pe nimeni. Nici măcar pe votantul pesedist mai puțin informat.", a conchis Catană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel