Lidia Buble și-a făcut din nou apariția la „Neatza cu Răzvan și Dani”, pentru a doua oară după ce s-a despărțit de Răzvan Simion.
După aproximativ patru luni de la separarea celor doi, artista a revenit pe platourile de filmare pentru a-și face cunoscută colaborarea muzicală cu Vunk, „Vino, du-te”.
„E totul bine? Nu știu, nu te-am mai văzut de foarte mult timp!", i-a spus Dani Oțil.
„Păi dacă nu mai suntem vecini (n.r. râde). Da, este totul foarte bine, mă bucur foarte tare că piesa merge foarte bine. Ne bucurăm din suflet pentru că am reușit să ajungem din nou la sufletele oamenilor și mergem tot înainte", a spus Lidia Buble.
„Dar de ce ești tu pe piesă. Cine, ce pile ai avut?", a întrebat Dani Oțil.
„Eu îi apreciez de foarte mult timp pe băieții de la Vunk și mi-am dorit foarte mult o piesă cu ei și cred că acum s-au aliniat planetele și cred că acesta a fost momentul potrivit pentru noi să lansăm o piesă. (...) Pentru mine, este foarte important să îmi placă de la primul play și să îmi placă îainte de a ajunge la refren. Iar pot să spun că de această piesă m-am îndrăgostit de la primele acorduri. Mi-a plăcut foarte mult și am zis: gata, asta este piesa! Am făcut o treabă tare faină și am avut o chimie tare bună", a mai spus Lidia Buble.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu