Au fost mari tensiuni la Asia Express.
Cele trei echipe care s-au calificat la jocul de amuletă din ediția 32 a sezonului 4 din „Asia Express” au simțit temperaturile ridicate de la primele ore ale dimineții. Irina Fodor i-a întâmpinat cu nerăbdare și le-a oferit instrucțiuni despre probe.
„Noi suntem foarte hotărâte și decise să câștigăm amuleta asta”, a spus Lidia Buble.
„Nămolul din Marea Moartă este recunoscut pentru efectele sale benefice asupra sănătății. Dacă tot v-am adus aici, m-am gândit să îi testăm un pic calitățile, iar vouă rezistența fizică. (...) O să-mi iau libertatea sa hotărăsc eu niște lucruri”, le-a dezvăluit Irina Fodor echipelor. De asemenea, prezentatoarea TV a anunțat că fetele sunt cele care vor face proba fizică. Concurenții sunt provocați să aducă zece kilograme de nămol din apa Mării Moarte pentru a le pune adversarilor în cobiliță. Cine rezistă cel mai mult cu cobilița în spate va câștiga.
Lidia Buble, Elwira Petre și Eliza Natanticu au fost cele care au dus greul în acest joc. Tensiunile și strategiile nu au încetat să apară, mai ales din partea surorilor Buble, care s-au decis să o scoată din joc prima oară pe soția lui Mihai Petre.
Mihai Petre nu a lăsat lucrurile așa: „Voiam să echilibrez puțin balanța și eu!”
„Se plătesc niște polițe acum”, a observat Irina Fodor.
Mihai Petre a rămas ușor surprins în momentul în care a observat că cele două adversare ale sale vor cu vârf și îndesat să o doboare pe soția sa, Elwira, însă Lidia Buble a motivat acest lucru, precizând că prieteniile nu își mai au rostul în această etapă din competiție.
„Sincer, mă așteptam la mai mult respect din partea finelor. (...) Nu au mai ținut cont”, a mai spus Mihai Petre.
Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.
Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News