Retailerul german Lidl, prezent în România cu aproape 200 de magazine de tip discount, a recrutat în poziţia de director de marketing un executiv care a lucrat anterior pentru multinaţionale precum Reckitt Benckiser sau Heineken.
idl a numit-o pe Claudia Ancuţa (37 de ani) în poziţia de director de marketing al reţelei, ea înlocuindu-l pe Florin Drăghia în această poziţie pe care el a ocupat-o timp de cinci ani, până în august 2015, potrivit profilului de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn, scrie Ziarul Financiar.
Claudia Ancuţa lucrează pentru Lidl din iunie 2015, unde a ocupat poziţia de media manager, pentru ca din această lună să devină director de marketing.
Românca a lucrat anterior tot în multinaţionale, în domeniul farma şi în cel al bunurilor de larg consum.
Astfel, înainte de a se alătura echipei discounterului german, Claudia Ancuţa a lucrat circa şapte ani şi jumătate pentru Reckitt Benckiser, jucător din industria farma, prezent însă şi pe alte segmente de piaţă precum cel al produselor de uz casnic. Ea a ocupat mai multe poziţii în cadrul companiei, ultima fiind de marketing manager pentru categoria de bunuri de uz casnic pentru Europa de Sud-Est, având în portofoliu pieţe precum Grecia, România, Bulgaria, Serbia şi ţările din zona Balcanilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu