Academica Clinceni i-a transferat pe Okan Chatziterzoglou şi Eugeniu Cebotaru.
Gruparea Academica Clinceni a perfectat, joi, două transferuri, fundaşul grec Okan Chatziterzoglou şi mijlocaşul moldovean Eugeniu Cebotaru, anunţă clubul ilfovean prin intermediul site-ului oficial.
Okan Chatziterzoglou, în vârstă de 23 de ani, vine din campionatul Greciei, unde a evoluat pentru Xanthi. Chatziterzoglou a jucat şi pentru reprezentativele Greciei U19 şi U21. Este un produs al clubului Xanthi şi a fost promovat la prima echipă de antrenorul român Răzvan Lucescu.
"Sunt foarte bucuros pentru că s-a ivit această ocazie. Este o provocare nouă în cariera mea. Sper să evoluez cât mai bine şi să ajut clubul să-şi îndeplinească obiectivele", a declarat Okan Chatziterzoglou.
Mijlocaşul moldovean Eugeniu Cebotaru a jucat în ultimele cinci sezoane la Sibir Novosibirsk (Rusia). Este internaţional moldovean, jucând pentru reprezentativa ţării sale în acest an în patru meciuri. În România a mai evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamţ între 2007 şi 2012.
"Sunt foarte bucuros să revin în campionatul României. Este o onoare să fac parte din familia Academica Clinceni. Am întâlnit o familie adevărată şi un colectiv extraordinar de unit şi dornic de muncă. Toate gândurile sunt deja la campionat, îmi doresc să avem rezultate cât mai bune în Liga I. Mulţumesc mult staff-ului tehnic şi echipei pentru încrederea acordată. Prioritatea şi dorinţa mea este să ajut echipa să ne îndeplinim obiectivele şi să îi bucurăm pe suporterii noştri cu rezultate cât mai bune", a afirmat Eugeniu Cebotaru.
Următorul meci amical al echipei pregătite de Ilie Poenaru se va disputa sâmbătă, de la ora 10:00, când Academica Clinceni va întâlni Concordia Chiajna.
Citește și: Fotbal: Nou-promovata Academica Clinceni va disputa cinci meciuri amicale în această vară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News