Dramatism total în ultima etapă din play-out-ul Ligii 1.
Bătălia pentru ultimul loc care duce la baraj și cel care retrogradează direct în Liga a 2-a s-a dat între Voluntari și Timișoara. Retrogradată de câteva etape și cu un ”palmares” al ultimelor meciuri în care avea înfrângeri pe linie, Juventus București a primit vizita celor de la Vountari. Ilfovenii aveau nevoie doar de un egal pentru a nu retrograda direct și a se duce la baraj. De partea celaltă, Timișoara avea nevoie de o minune. Să bată la Chiajna și Juventus să o bată pe Voluntari.
Timișoara și-a făcut treaba și a câștigat pe terenul Concordiei Chiajna. Avea nevoie de o înfrângere a Voluntariului cu o echipa deja retrogradată. Dramatismul a atins cote maxime. Juventus conducea incredibil cu 2-1 iar Voluntari a primit penalti în minutul 88, după o fază extrem de controversată. Cernat l-a salvat pe antrenorul Adrian Mutu. Deși a ratat inițial, cu mult noroc, mingea a intrat în poartă. Jucătorii Voluntariului nu au mai avut nici măcar forța să se bucure.
Astfel, împreună cu Juventus București, Timișoara ia calea ligii secunde. FC Voluntari va juca barajul pentru menținerea în Liga 1.
Comitetul Executiv al FRF a decis ca barajul să se dispute în sistem tur/retur pe 9, respectiv 13 iunie, informează GSP. Se vor confrunta FC Voluntari și Chindia Târgoviște, din Liga secundă. "Ordinea disputării partidelor va fi stabilită prin tragere la sorți" a fost anunțul oficialilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News