Liga 1. Echipa ideală, după etapa a 12-a: Cei mai buni jucători

Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 12-a:

PORTAR

Mihai Popa (FC Voluntari / 21 de ani) - A apărat un penalty şi a avut alte câteva intervenţii prin care a contribuit la succesul reuşit de ilfoveni la Sf. Gheorghe.

FUNDAŞI

Mihai Căpățînă (Universitatea Craiova / 25 de ani) - Utilizat ca fundaş dreapta, a urcat în dese rânduri în atac, iar la una dintre fazele ofensive a reuşit să-i paseze decisiv lui Ivan.

Cristian Săpunaru (Rapid / 37 de ani) - Evoluţie fără greşeală în centrul defensivei giuleştenilor. Experienţa sa este marele avantaj al Rapidului din acest sezon.

Andrei Miron (FCSB / 27 de ani) - Prezenţa sa în centrul defensivei dă încredere echipei. Şi-a trecut în cont şi o pasă decisivă.

Nicușor Bancu (Universitatea Craiova / 29 de ani) - Căpitanul a înscris pentru prima dată în acest sezon. A fost al 21-lea gol marcat în cele 224 de meciuri jucate în Liga 1 în tricoul alb-albaştrilor.

MIJLOCAŞI

Vadim Raţă (FC Voluntari / 28 de ani) - Mijlocaşul grupării din Voluntari se lipeşte tot mai mult de gol, reuşita din aceeastă etapă fiind a patra în ediţia curentă.

Dan Nistor (Universitatea Craiova / 33 de ani) - A deschis drumul Universităţii spre un nou succes clar, al patrulea din acest campionat la cel puţin două goluri diferenţă.

Ronaldo Deaconu (Gaz Metan / 24 de ani) - A înscris două goluri spectaculoase, printre cele mai frumoase din ediţia curentă, şi a ajuns la 15 reuşite în Liga 1, dintre care 11 din afara careului mare.

ATACANŢI

Andrei Ivan (Universitatea Craiova / 24 de ani - FOTO) - Evoluţie încântătoare! A înscris un gol, al 30-lea în Liga 1, şi a oferit două pase decisve.

Adrian Bălan (Rapid / 31 de ani) - Prin dubla reuşită în poarta liderului CFR, Bălan a ajuns la 41 de goluri înscrise în 140 de meciuri disputate în Liga 1.

Claudiu Keșerü (FCSB / 34 de ani) - Se dovedeşte a fi cel mai bun transfer făcut de roş-albaştri. A scos penalty-ul din care s-a deschis scorul şi a marcat golul care a închis tabela.

ANTRENORUL ETAPEI

Liviu Ciobotariu (FC Voluntari / 50 de ani) - Sub conducerea fostului mare fundaş, ilfovenii au ajuns la șase victorii consecutive în Liga 1, performanţă unică în istoria clubului, a comunicat Liga Profesionistă de Fotbal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel