Liga Arabă critică moţiunea adoptată de către parlamentul german împotriva unei mişcări antiisraeliene

Liga Arabă a calificat duminică drept ''regretabilă'' adoptarea de către parlamentul german a unei moţiuni care condamnă mişcarea de boicot antiisraeliană BDS, considerată antisemită, relatează AFP. BDS (Boycott, Divestment, Sanctions), înfiinţată în 2005, este o campanie mondială de boicot economic, cultural sau ştiinţific împotriva Israelului şi care are drept scop obţinerea încetării ocupaţiei şi a colonizării teritoriilor palestiniene.

Într-un comunicat, secretarul general adjunct pe probleme palestiniene, Said Abou Ali, a apreciat că iniţiativa Bundestag-ului (camera inferioară a parlamentului federal german) împotriva BDS este regretabilă, injustă şi părtinitoare în favoarea Israelului. El a făcut apel la parlamentul german să revină asupra acestei erori şi să susţină dreptul poporului palestinian de a se debarasa de ocupaţie (israeliană). Vineri, Bundestag-ul a adoptat, cu o largă majoritate, un text potrivit căruia modul de argumentare şi metodele mişcării BDS sunt antisemite.

Apelurile la boicotare a artiştilor israelieni, precum şi autocolantele de pe produsele israeliene, care să descurajeze cumpărarea lor, amintesc de asemenea de perioada cea mai teribilă din istoria germană, se afirmă în moţiune. Votul din Bundestag a survenit în ajunul concursului Eurovision de la Tel Aviv, împotriva căruia BDS a făcut apel la boicot. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel