„Diavolii” fac un pas greșit uriaș în lupta pentru Liga Campionilor.
Manchester United a pierdut puncte preţioase în lupta pentru calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, fiind învinsă la limită, cu 2-1, pe terenul formaţiei Wolverhampton Wanderers, marţi seara, într-un meci din cadrul etapei a 33-a a campionatului de fotbal al Angliei.
United a deschis scorul prin Scott McTominay (13), însă gazdele au egalat prin Diogo Jota (25), iar apoi au profitat de eroarea lui Chris Smalling, care şi-a introdus balonul în propria poartă în repriza secundă (77). Oaspeţii au evoluat din minutul 57 în zece jucători, după eliminarea lui Ashley Young. În urma acestui eşec, Manchester United (locul 5) a rămas cu 61 de puncte, la egalitate cu Tottenham Hotspur (locul 4), care va juca miercuri, pe teren propriu, cu Crystal Palace.
Manchester United a fost învinsă a doua oară, în decurs de 16 zile, de Wolverhampton, cu același scor, 1-2. De această dată meciul s-a jucat în Premier League.
Într-o altă partidă disputată marţi, Watford a dispus în faţa propriilor suporteri, cu 4-1, de Fulham, formaţie care se va întoarce din sezonul viitor în liga secundă. Au marcat: Abdoulaye Doucoure (23), Will Hughes (63), Troy Deeney (69) şi Kiko Femenia (75) pentru învingători, respectiv Ryan Babel (63).
Citește și:
Paul Pogba, precizare despre o posibilă plecare la Real Madrid
Demisie la nivel înalt, în Anglia. Motiv surprinzător
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News