Liga Campionilor. Lucien Favre după victoria cu Inter: Presingul Borussiei a fost cheia

Elveţianul Lucien Favre, antrenorul echipei de fotbal Borussia Dortmund, a afirmat că jocul extrem de ofensiv al formaţiei germane şi presingul au fost cheia în meciul câştigat cu 3-2 în faţa lui Inter Milano, marţi seara, în Grupa F a Ligii Campionilor, după ce echipa nerazzurra a condus cu 2-0 la pauză.

Marocanul Achraf Hakimi (două) şi Julian Brandt au întors scorul pentru Borussia. 'Complimente tuturor jucătorilor mei. Ei au impus ritmul, intensitatea. La pauză, nu a fost mare lucru de schimbat, pentru că prima repriză a fost pozitivă, ne-am creat ocazii, însă am încasat două goluri.

Ştiam că dacă revenim la 2-1, totul este posibil', a spus antrenorul. 'Dar noi am jucat foarte ofensiv, extrem de ofensiv, am presat mai mult în repriza a doua şi le-am blocat contrele. Aceasta a fost cheia', a conchis Lucien Favre, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel