Liga I. Șapte formaţii au fost depunctate. Rapid şi Petrolul, printre ele

În urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licenţă pentru Liga I, ediţia 2015-2016, prima instanţă a considerat că şapte grupări din primul eşalon şi unul din cel de-al doilea nu au îndeplinit criteriile financiare.

Publicitate

Petrolul Ploieşti, FC Rapid, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Braşov şi Metalul Reşiţa au primit sancţiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF.

Potrivit  Mediafax, în primul an în care Federaţia Română de Fotbal a renunţat la sancţionarea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul de licenţiere, Comisia de Fond a stabilit următoarele sancţiuni: Metalul Reşiţa - 9 puncte penalizare, Ceahlăul Piatra Neamţ - 9 puncte, Petrolul Ploieşti - 6 puncte, CFR Cluj - 6 puncte, Rapid - 3 puncte, Oţelul Galaţi - 3 puncte, FC Braşov - 3 puncte, Universitatea Cluj - 3 puncte şi 50.000 de lei.

Dintre cele opt grupări, sancţionate în total cu 42 de puncte, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Oţelul Galaţi sunt retrogradate matematic în Liga a II, iar Metalul Reşiţa nu poate evolua în ediţia viitoare a Ligii I, pentru că, din Seria a II-a a Ligii a II-a din care face parte, a promovat deja ACS Poli Timişoara.

Citește și: UEFA: CSU Craiova, eliminată din cupele europene

Conform regulamentului, deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii I, prin decizii ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, la solicitarea directorului de licenţiere.

După ce în ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistriţa, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obţinerea licenţiei şi au fost retrogradate în Liga a II-a la masa verde, conducătorii grupărilor din Liga I au solicitat conducerii FRF în octombrie 2014 relaxarea condiţiilor şi eliminarea sancţiunii cu retrogradarea. Pierderea licenţei a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi modificarea componenţei Ligii I după începutul competiţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel