Oțelul Galați a pierdut, luni seara, pe teren propriu meciul cu CFR Cluj cu scorul de 2-1, în cadrul etapei a patra din Liga I. Scorul a fost deschis de Gabriel Mureșan, în minutul 7, dintr-o lovitură de la 11 metri, acesta fiind apoi eliminat în minutul 22.
Gazdele au egalat în minutul 39, prin Inkango, însă CFR Cluj a marcat golul victoriei, în minutul 53, prin brazilianul Ronny.
Ioan Andone, a declarat luni seară, după victoria, cu scorul de 2-1, din meciul cu Oţelul Galaţi, că acest succes trece pe planul doi în contextul în care spre finalul jocului fundaşul gazdelor, Cristian Sârghi, s-a accidentat la cap şi a ajuns la spital.
"Deja rezultatul trece pe planul doi, am fost la un pas de o dramă. Cu siguranţă ambulanţa trebuia să intre mai devreme pe teren. Sper ca lucrurile să evolueze bine", a spus Andone.
Ioan Andone consideră că echipa sa a câştigat cu şansă. "Dar echipa a dat dovadă de caracter. A alergat mult, jucătorii s-au dăruit şi până a urmă plecăm cu cele trei puncte, însă pe viitor trebuie să evităm geşelile pe care le-am făcut astăzi", a adăugat tehnicianul.
Spre finalul jocului, fundaşii Oţelului, Cristian Sârghi şi Sergiu Costin, s-au ciocnit cap în cap. Sârghi a rămas un timp întins pe gazon, cu capul însângerat, el fiind apoi transportat la spital cu Ambulanţa.
În cealaltă partidă disputată la aceeași oră, Ceahlăul Piatra Neamț a învins, pe teren propriu, Gloria Bistrița cu scorul de 2-0.
Golurile au fost marcate de Golubovici, în minutul 39, din penalty, și Lukanoici, în minutul 72.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu