Universitatea Craiova a întâlnit formația din Botoșani în etapa a 19-a a Ligii întâi.
Universitatea Craiova a început foarte bine meciul şi a marcat de două ori în prima jumătate de oră, prin Valentin Mihăilă (19) şi Alexandru Cicâldău (28 - penalty), după un fault acordat uşor la un duel între fundaşul Andrei Miron şi atacantul Andrei Ivan. FC Botoşani a redus din diferenţă prin Reagy Ofosu (39), după o eroare a apărării craiovene.
Oaspeţii au dominat repriza secundă şi au ratat ocazii mari prin Hamidou Keyta (58 - bară) şi Stefan Askovski (58).
Universitatea a marcat al treilea gol în minutele adiţionale, prin Bogdan Vătăjelu (90+2), scăpat singur pe contraatac alături de alţi coechipieri, după un corner la poarta gazdelor la care a venit şi portarul Eduard Pap.
În tur scorul, a fost egal, 1-1. FC Botoşani a pierdut doar al doilea său meci în deplasare în acest campionat. Universitatea e neînvinsă de cinci meciuri pe teren propriu, patru victorii şi un egal.
Stadion Ion Oblemenco - Craiova
Au marcat: Valentin Mihăilă (19), Alexandru Cicâldău (28 - penalty), Bogdan Vătăjelu (90+2), respectiv Reagy Ofosu (39).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Dan Potocianu (Reşiţa) - LPF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu