Liga Națiunilor: Rezultatele partidelor de luni seara și clasamentul

Luni seara s-au desfășurat o serie de partide din cadrul Ligii Națiunilor de fotbal.

 

Selecţionata Franţei a învins echipa Belgiei cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din eşalonul de elită al Ligii Naţiunilor la fotbal. Randal Kolo Muani (29) şi Ousmane Dembele (57) au adus primele puncte pentru Les Bleus, după ce au pierdut meciul de debut cu Italia.

Squadra Azzurra a câştigat cu 2-1 în faţa Israelului, la Budapesta. Davide Frattesi (38) şi Moise Kean (62) au înscris pentru Italia, în timp ce golul de onoare al Israelului a fost reuşit de Mohammad Abu Fani (90).

Erling Haaland a adus victoria Norvegiei în meciul cu Austria (2-1), prin golul marcat în min. 80. Benjamin Sesko a reuşit un hat-trick pentru Slovenia, în meciul cu Kazahstanul (3-0).

Un hat-trick a realizat şi Kerem Akturkoglu pentru Turcia, în victoria cu Islanda (3-1).

Ţara Galilor s-a impus în faţa Muntenegrului, cu 2-1 în deplasare, după două goluri marcate în primele trei minute ale jocului.

Rezultatele de luni:

Liga A Grupa a 2-a

Franţa - Belgia 2-0 Au marcat: Randal Kolo Muani 29, Ousmane Dembele 57.

Israel - Italia 1-2 Au marcat: Mohammad Abu Fani 90, respectiv Davide Frattesi 38, Moise Kean 62.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Italia 2 2 0 0 5-2 6

2 Franţa 2 1 0 1 3-3 3

3 Belgia 2 1 0 1 3-3 3

4 Israel 2 0 0 2 2-5 0

Liga B Grupa a 3-a

Norvegia - Austria 2-1 Au marcat: Felix Horn Myhre 9, Erling Haaland 80, respectiv Marcel Sabitzer 37.

Slovenia - Kazahstan 3-0 Au marcat: Benjamin Sesko 23, 28, 63.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Slovenia 2 1 1 0 4-1 4

2 Norvegia 2 1 1 0 2-1 4

3 Austria 2 0 1 1 2-3 1

4 Kazahstan 2 0 1 1 0-3 1

Grupa a 4-a

Muntenegru - Ţara Galilor 1-2 Au marcat: Driton Camaj 73, respectiv Kieffer Moore 1, Harry Wilson 3.

Turcia - Islanda 3-1 Au marcat: Kerem Akturkoglu 2, 52, 88, respectiv Victor Palsson 37.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Turcia 2 1 1 0 3-1 4

2 Ţara Galilor 2 1 1 0 2-1 4

3 Islanda 2 1 0 1 3-3 3

4 Muntenegru 2 0 0 2 1-4 0

Liga C Grupa a 2-a

Cipru - Kosovo 0-4 Au marcat: Vedat Muriqi 9 - penalty, 21, Albion Rrahmani 48, Lumbardh Dellova 55.

România - Lituania 3-1 (1-1) Au marcat: Valentin Mihăilă 4, Răzvan Marin 87 - penalty, Alexandru Mitriţă 90+2, respectiv Armandas Kucys 34.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 România 2 2 0 0 6-1 6

2 Kosovo 2 1 0 1 4-3 3

3 Cipru 2 1 0 1 1-4 3

4 Lituania 2 0 0 2 1-4 0

Notă: Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice.

Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel