Ligia Deca, reacție după incidentul din Harghita: Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple!

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Ligia Deca, ministrul Educației, a vorbit despre incidentul care s-a petrecut în județul Harghita luni, 18 decembrie 2023. 

Reprezentanţilor ISU Harghita au transmis că un perete al internatului Liceului 'Tamasi Aron' din Odorheiul Secuiesc s-a prăbuşit luni. Potrivit acestora, mai mulți copii au fost prinși sub dărâmături. 

Trei victime au fost extrase dintre dărâmături în urma prăbuşirii peretelui, una dintre acestea aflându-se în stop cardio-respirator. Potrivit IGSU, până în acest moment au fost extrase trei victime - una conştientă, una semiconştientă şi una aflată în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs. 

Ministrul Educației a susținut că astfel de incidente nu trebuie să se mai întâmple în țara noastră. 

„Avem nevoie de o consolidare a infrastructurii educaționale, nevoie pe care am constatat-o și cu alte ocazii, de aceea Ministerul Dezvoltării are o serie de programe prin care autoritățile publice locale pot aplica pentru clădirile cu scop educațional aflate în risc seismic 1 sau 2 pentru a începe imediat lucrările de reabilitare.

De asemenea, a fost modificată legislația pentru a se face o evaluare mai rapidă de către cei care administrează clădirile tocmai în ideea de a preîntâmpina astfel de situații. Din nou, așa ceva nu trebuie să se mai întâmple!”, a spus Ligia Deca. 

2. Ligia Dec... (ligia-deca--ministrul-educatiei_87555800.jpg)

Bugetul pe anul viitor va permite rezolvarea problemelor? 

„Bugetul pe anul viitor include, la nivel guvernamental, și sume pentru consolidare de clădiri publice, inclusiv clădiri cu scop educațional. Avem și fonduri care vizează reabilitări, de exemplu în PNRR, avem o serie de fonduri și pe alte surse, de exemplu pe proiecte cu instituții internaționale.

Ceea ce trebuie să facem însă este să identificăm poate mai precis, adică autoritățile publice locale să facă expertizele acolo unde există o suspiciune că nu este în regulă din punct de vedere structural-constructiv și trebuie intervenit cât mai repede.”, a spus Ligia Deca. 

Ministrul Educației susține că au intrat în reabilitare toate clădirile constatate cu risc seismic 1, iar elevii au fost relocați. 

„Toate clădirile care au fost constatate a fi în risc seismic 1 au intrat în reabilitare. Au existat și hotărâri de guvern dedicate pentru acest lucru. Copiii au fost relocați tocmai în ideea începerii lucrărilor. De aceea va rugăm să clarificăm mai întâi care a fost statutul acestei clădiri, dacă se află în risc seismic și care erau planurile cu privire la consolidarea sa.", a mai spus Ligia Deca, ministrul Educației. 

VEZI ȘI: ISU Harghita: Un perete al internatului Liceului 'Tamasi Aron' din Odorheiul Secuiesc s-a prăbuşit. Copii prinși sub dărâmături https://www.dcnews.ro/isu-harghita-un-perete-al-internatului-liceului-tamasi-aron-din-odorheiul-secuiesc-s-a-prabusit-copii-prinsi-sub-daramaturi_942238.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel