EXCLUSIV  Limaxul ucigaș a făcut prăpăd pe parcursul verii. Agricultorii se întreabă cum pot rezista în lipsa precipitațiilor, la 35°C / galerie FOTO

Limaxul ucigaș a continuat să distrugă culturile în această vară, în ciuda temperaturilor ridicate.

Alegeri prezidentiale 2024

În urmă cu două luni, ca urmare a sesizărilor mai multor cetățeni din întreaga țară, atrăgeam atenția că limaxul ucigaș (Arion Vulgaris) face prăpăd în mai multe zone ale României. La acea vreme, localnicii și-au manifestat îngrijorarea cu privire la distrugerea de către moluscă a tuturor culturilor.

De câțiva ani, specia a fost semnalată în mai multe județe din țară, Brașov, Covasna, Mehedinți, Hunedoara, iar anul acesta Arion Vulgaris a început să facă ravagii în nordul județului Argeș. Spre exemplu, în comuna Albeștii de Muscel, în apropiere de orașul Câmpulung, limaxul a distrus aproape în totalitate culturile localnicilor. Specia a fost semnalată și în alte comune limitrofe orașului Câmpulung (citește mai mult AICI).

Limaxul ucigaș și-a făcut de cap și pe parcursul verii

Dacă la începutul lunii iunie oamenii erau oarecum încrezători că numărul moluștelor va scădea, mai ales datorită faptului că precipitațiile nu mai sunt atât de abundente pe parcursul verii, iar zilele toride și cu temperaturi ridicate nu le priesc melcilor, realitatea din teren a fost cu totul alta. Cu excepția culturilor de usturoi și pe alocuri de ceapă, limaxul ucigaș a distrus absolut tot ceea ce înseamnă verdețuri.

De asemenea, moluștele se urcă și pe butașii de zmeur și mur, pe căpșuni, consumându-le frunzele și chiar fructele. 

Din spusele localnicilor, în primă fază melcii ieșeau doar pe parcursul nopții sau când ploua, însă de la o vreme aceștia pot fi văzuți ziua, indiferent că afară sunt 35 de grade Celsius și precipitațiile lipsesc cu desăvârșire. Având în vedere acest lucru, majoritatea celor afectați se întreabă dacă nu cumva Arion Vulgaris a dezvoltat o mutație care îi permite să stea nestingherit în caniculă, fără sursă de apă și să distrugă absolut tot ce îi iese în cale.

Dacă acest lucru se verifică și proliferarea melcilor e favorizată de o anumită mutație, există posibilitatea să vorbim de un dezastru agricol de proporții.

Cum au reușit unii oameni să mai stăvilească invazia de melci

Puținii locuitori din zonă care au reușit să limiteze invazia și care și-au mai salvat o parte din culturi sunt cei care au cumpărat rațe. Chiar dacă pare o metodă puțin hazlie, până la acest moment este singura soluție găsită de agricultori pentru a rezolva problema. Păsările consumă cantități mari de melci, însă reprezintă o sabie cu două tăișuri, deoarece și ele pot deveni un factor nociv pentru culturi dacă nu sunt supravegheate.

Ca alte metode de combatere, oamenii mai ies seara și îi adună, după care le dă foc, ori dau cu var, sare și rumeguș pe marginea holdelor. Totuși, toate aceste metode s-au dovedit eficiente doar pentru câteva ore. 

În urmă cu două luni, Petre Daea, ministru al Agriculturii în timpul guvernelor Partidului Social Democrat, a solicitat intervenția de urgență în cazul acestei probleme. La acea vreme, Petre Daea se declara uimit de faptul că există o astfel de specie invazivă în România și cerea anunțarea direcțiilor Județene pentru Agricultură (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel