Deputatul PNL Cristina Trăilă a declarat marţi că proiectul de lege privind obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală, în anumite situaţii, a fost respins de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
'Am votat, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, respingerea PLX 190/2020 privind obligativitatea oficializării limbii maghiare şi arborarea drapelului Ungariei sau a aşa-zisului Ţinut Secuiesc! Votul de respingere a fost dat după ce PNL a solicitat includerea de urgenţă pe ordinea de zi a acestui proiect de lege, susţinut făţiş de PSD în Senat şi care încalcă flagrant Constituţia României', a scris Trăilă, care este membru al Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, pe Facebook.
Aceasta a mai precizat că proiectul de lege reprezintă 'un nou Cod administrativ, rescris în varianta UDMR' şi susţinut de PSD la Senat, 'o dovadă clară că adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc nu a fost un simplu accident'. 'PNL respinge categoric orice proiect de lege, indiferent de câte înţelegeri subterane se fac pentru susţinerea lui, care atentează la suveranitatea României'.
Proiectul de lege privind Codul administrativ a fost iniţiat de către 30 de parlamentari de la UDMR şi a fost adoptat tacit de Senat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu