Un bărbat în vârstă de 50 de ani a mers la medici pentru că limba sa devenise neagră şi era acoperită cu păr, la trei luni după ce suferise un infarct.
Bărbatul din India rămăsese cu slăbiciune pe partea stângă a corpului la trei luni de la infarct, însă partea care l-a uimit a fost limba neagră şi acoperită de păr. VEZI POZELE PE SCIENCE ALERT
Medicii indieni l-au diagnosticat cu boala "limbii negre păroase", sau lingua villosa nigra. Afecţiunea este inofensivă, potrivit Academiei Americane de Medicină Orală şi este prezentă la 13% din populaţia globală.
Dermatologii indieni spun că apariţia acestei boli este datorată, cel mai probabil, dietei pe care o urma bărbatul, acesta consumând doar alimente pe care nu trebuia să le mestece. Din această cauză, a lipsit abraziunea şi stimularea părţii de sus a limbii, fapt care a dus la acumularea de keratină în gură.
Alţi factori care pot duce la această afecţiune sunt: igiena orală deficitară, fumatul, apa de gură oxidantă, antibiotice orale, consumul excesiv de cafea sau ceai, sau boli care afectează sistemul imunitar, precum HIV sau cancer.
Şi, conform sursei citate, poate să apară la orice vârstă, dar cei mai predispuşi sunt cei mai în vârstă. De limba neagră se scapă prin periajul limbii cu o periuţă timp de câteva săptămâni.
Persoanele supraponderale care se străduiesc să slăbească prin toate metodele posibile de la regim strict, program de sport intens, pastile, ceaiuri şi chiar înfometare dar care încă nu au văzut rezultatele primesc o veste bună! Un produs revoluţionar dar şi bizar de-a dreptul va pătrunde pe piaţa medicală. Este vorba despre dispozitivul Dental Slim care promite că-i poate ajuta pe cei care-l poartă să scape de kilogramele nedorite. Controversatul "aparat" se montează pe măsele şi permite deschiderea gurii doar pentru câţiva milimetri ca să putem respira şi să ne alimentăm cel mai probabil cu shakeuri proteice, supe cremă sau sucuri naturale. "Slim-ul" ortodontic poate fi montat de un stomatolog și este format din două șuruburi cu magneți. Când sunt activate, șuruburile împiedică efectiv deschiderea gurii iar pacientul este obligat să aibă o dietă exclusiv lichidă. Dezvoltat de o echipă de cercetători neo-zeelandezi și britanici, dispozitivul nu doar că nu ne lasă să mestecăm dar ne împiedică şi să vorbim. Aşadar, nu va fi purtat în permanenţă ci doar atunci când ne pregătim să luăm masa. Cu paiul, nu cu furculiţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu