Află care sunt modificările legislative pentru plățile cash din magazine.
Potrivit noii Legi 406/2023, începând cu data de 16 iunie 2024 vor intra în vigoare o serie de reguli care vor schimba gestionarea tranzacțiilor cu numerar și plata salariilor.
Noutățile introduse în legalitate de proiectul supranumit Legea Banilor Cash și Ordonanțele de Urgență 98/2023 și 115/2023 includ o limită zilnică de 5.000 de lei pentru tranzacțiile în numerar realizate între entitățile juridice și persoanele fizice.
Legile mai introduc și o serie de noi reglementări cu privire la soldul de casierie și avansurile de decontare.
Inițial, Legea 406/2023 fusese concepută pentru a interzice doar plățile salariale în numerar. Însă, Legea a fost modificată ulterior la finalul anului 2023 pentru a permite totuși această variantă, oferind însă, în același timp, opțiunea plății prin cont bancar.
De asemenea, noile măsuri fiscale impun noi reguli și pentru comercianți, care vor fi obligați de la data de 16 iunie 2024 să accepte cel puțin un instrument de plată fără numerar, precum carduri de debit, de credit sau carduri de bonuri de masă.
Însă, deși aceste noi reguli vor intra în vigoare peste doar jumătate de an, premierul Marcel Ciolacu a declarat că economia nu este încă pregătită pentru o reducere drastică a utilizării numerarului, mai ales în zonele rurale, justificând astfel modificările succesive ale legilor care reglementează plățile în numerar, conform adevărul.
Mai ales în urma modificării ultimelor prevederi legate de opțiunea angajatorilor de a oferi remunerații în cash, plățile în numerar au primit o formă de protecție economică, în timp ce restul măsurilor au fost motivate prin necesitatea diversificării opțiunilor de plată gândite, potrivit guvernanților, să modernizeze sistemul financiar și să combată evaziunea fiscală.
Potrivit proiectului, de la data de 1 noiembrie, mai sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei și, respectiv, de 2.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum și fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 1.000 lei, respectiv de 2.000 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu